Contribuţii privind conducerea automată a sistemelor de colectare şi tratare a apelor uzate

Abstract

Sistemele de colectare a apelor uzate au cunoscut în istorie o evoluţie sinuoasă. Astfel, în Grecia Antică (300 i.H. - 500 d.H.) şi, mai ales, în Roma Antică (800 i.H. - 450 d.H.) au existat sisteme funcţionale de colectare a reziduurilor umane. Anii care au urmat însă (450 d.H. - 1750 d.H.) au constituit o perioadă în care aspectul salubrităţii publice practic nu a existat, perioada fiind cunoscută şi ca "Sanitary Dark Ages" (Henze ş.a., 2008). Ulterior acestei perioade, dezvoltarea din ce în ce mai pronunţată a oraşelor şi înţelegerea rolului reziduurilor umane în răspândirea bolilor au dus la crearea de sisteme din ce în ce mai performante de colectare a reziduurile umane. Dezvoltarea activităţilor industriale a determinat apariţia de poluanţi rezultaţi din aceste activităţi, apele rezultate din astfel de activităţi fiind deversate în acelaşi sistem de colectare. Astfel, apele rezultate din activităţile umane, casnice sau industriale, consituie apa uzată. Pe măsură ce aceste sisteme de colectare avansau, a apărut o nouă problemă: cea a afectării calităţii apei în recipienţii naturali (râuri, lacuri etc.), recipienţi în care erau evacuate apele uzate. Astfel, sunt introduse sisteme care să realizeze o tratare a acestor ape înainte de deversare în recipienţii naturali. Prin tratare se înţelege eliminarea parţială sau totală a substanţelor cu caracter poluant din compoziţia apei uzate şi care ar putea afecta mediul înconjurător.