Construcția mitului personal în Opera lui Vasile Voiculescu
Dată
2023Autor
Panaitiu (Cășuneanu-Panaitiu), Aura-Valentina
Abstract
Teza de doctorat Construcția mitului personal în opera lui Vasile Voiculescu vizează studiul operei scriitorului V. Voiculescu1 din perspectiva identificării și a analizei specializate psihocritic a structurilor imaginarului. Miza demersului psihocritic este de a aborda poezia voiculesciană din perspectiva analizei diacronice, în scopul identificării etapelor constituirii mitului personal2 al autorului. Din acest punct de vedere, tema de cercetare propune ca element de noutate construcția mitului personal al scriitorului și se justifică prin instituirea unei perspective noi de interpretare asupra scriiturii poetice, demonstrând că V. Voiculescu este un autor cu resurse stilistice complexe și diversificate, opera sa constituind baza unui amplu nucleu de cercetare.