Realizarea unui stand de verificare a presiunii și etanșeității unei casete de direcție
Resumen
Această lucrare reprezintă proiectul de diplomă a autorului în care s-a abordat proiectarea unui autovehicul rutier de dimensiune și capacitate cilindrică medie, destinat transportului de maxim cinci persoane. Primul capitol din proiectul de diplomă constă în studiul dinamic al autovehiculului pornind de la parametrii constructivi adoptați în urma unei comparații între alte patru modele similare. Pe baza principalelor dimensiuni geometrice, masă și a vitezei maxime s-au determinat caracteristica exterioară, rezistențele la înaintare, performanțele de cuplu și putere, dar și forța de tracțiune. Capitolul doi este destinat calculului și construcției motorului cu ardere internă. Cu ajutorul valorilor puterii efective și turațiilor nominale obținute în primul capitol și adoptând raportul de comprimare, s-a putut realiza calculul termic al motorului și al
dimensiunilor fundamentale ale acestuia. Datorită datelor obținute am putut trasa diagrama indicată motorului. În cadrul capitolului trei s-au determinat și calculat parametri constructivi ai elementelor din transmisia autovehiculului. Prima parte a capitolului este alocată rolului ambreiajului, tipurilor constructive și clasificarea ambreiajelor mecanice. Au fost făcute calculele de dimensionare și de rezistență a discului de ambreiaj, arcului diafragmă și a mecanismului de acționare. În cea de-a doua parte a capitolului este prezentat rolul cutiei de viteze, clasificarea cutiilor de viteze și calculul de dimensionare. Atât pentru ambreiaj cât și pentru cutia de viteze calculele au fost facute cu ajutorul programului Mathcad. Capitolul patru, tema specială, abordează proiectarea și realizarea unui stand de verificare a casetei de direcție. În cadrul acestui capitol se prezintă necesitatea unui astfel de stand, modul de funcționare și principalele defecțiuni ale casetei de direcție. De asemenea este prezentată și construcția și funcționarea standului.