Ocuparea forţei de muncă în România, în contextul integrării în U.E.

Abstract

Procesul de reforme declanşat la începutul anilor 1990, în România, a urmărit şi urmăreşte în esenţă crearea unei economii concurenţiale performante şi durabile, în cadrul căreia piaţa forţei de muncă are un rol primordial. Fenomenul de reducere a ocupării forţei de muncă, care se manifestă la nivel global, este generat atât de evoluţiile demografice (reducerea natalităţii, sporul natural), dar în special de capacitatea de absorbţie a economiei. Diminuarea gradului de ocupare a forţei de muncă s-a produs în ţara noastră, după anul 1990, preponderent în industrie. În perioada 1950-1990, în industrie se manifesta un fenomen de supra-ocupare, prin suprasolicitarea cerinţelor progresului, prin creşterea productivităţii muncii, prin transferul excesiv al populaţiei ocupate din activităţi cu productivitate redusă spre cele cu productivitate înaltă, urmărindu-se plusul de calificare şi competenţe necesare precum şi utilizarea deplină a capitalului.