Studii privind influenţa stării de integritate a suprafeţei asupra degradării prin oboseală

Abstract

Oboseala este procesul modificărilor structurale localizate, cu caracter progresiv şi permanent, într-una sau mai multe zone ale unui material supus unor solicitări ce produc fluctuaţia tensiunilor şi deformaţiilor şi care pot culmina cu apariţia fisurilor sau ruperea completă după un număr suficient de fluctuaţii [1]. Oboseala este un proces care se caracterizează prin pierderea integrităţii stării iniţiale a materialului, durata de viaţă fiind apreciată cu un anumit grad de imprecizie, chiar dacă în ultimii ani s-au făcut progrese importante în studiul acestui proces sau al propagării fisurilor şi se cunosc cu acurateţe proprietăţile materialelor. Ruperea prin oboseală este cel mai frecvent tip de degradare a componentelor şi structurilor mecanice. Iniţierea degradării prin oboseală are loc, de obicei, la suprafaţa componentelor unde cel mai adesea apar, ca urmare a proceselor tehnologice, neomogenităţi şi defecte care afectează integritatea stratului superficial şi pot constitui amorsele fisurilor de oboseală.