Paradigma captivității în spațiul european totalitar

Abstract

Paradigma captivității în spațiul european totalitar urmărește fenomenul captivității în regimul comunist, care exprimă paradigmatic multiple ipostaze ale omului, fie că aceasta se manifestă ca un sistem opresiv, concentraţionar, fie că reprezintă o faţetă a existenţei în general, înțeleasă ca „exil interior”, în sensul că libertatea absolută este doar un ideal, omul manifestând mereu limite, constrângeri necesare adaptării la lume. Aşadar, o analiză a graniţei dintre libertate şi constrângere în spaţiul totalitar este necesară pentru a înţelege şi nevoia de sistem a fiinţei. Fără a anula compromisurile specifice epocii, intenția de a evidenția formele de rezistență, chiar la nicel subversiv, vizează condiția scriiturii în general, aceea de a se sustrage realității imediate, ceea ce dovedește autonomia esteticului în fața ideologiei. Este un adevăr trist acela că eșecul istoriei înseamnă, paradoxal, triumful scriiturii. Lucrarea este o pledoarie pentru literatură, pentru supraviețuirea miracolului scriiturii care justifică în mare măsură existența superioară a ființei, dincolo de forma de organizare a Cetății. Categoria libertății va fi, așadar, exprimată doar la nivel intradiegetic, căci „rezistența prin cultură” nu presupune vreo luptă concretă, întrucât scriitorilor nu le-am putea cere să devină revoluționari.