Contribuţii privind valorificarea materialelor refolosibile din industrie prin sechestrare de bioxid de carbon
Dată
2013Autor
Bodor, Marius
Abstract
Utilizarea materialelor refolosibile din industrie în procesele de carbonatare minerală
ar avea ca avantaje reducerea cantității de dioxid de carbon din procesele industriale, precum și diminuarea volumului de deșeuri depozitate, prin comercializarea materialelor obținute (ca materiale de construcție sau PCC – carbonat de calciu precipitat de puritate crescută). Toate aceste posibile avantaje îndreptățesc interesul cercetătorilor în privința folosirii acestor materiale în procesele de sechestrare de dioxid de carbon, mai ales că o înțelegere cât mai bună a acestor procese ar ușura îmbunătățirea rezultatelor obținute în urma utilizării mineralelor naturale ca materie primă.
În această ordine de idei, motivația încadrării acestei teze în domeniul ingineriei
materialelor poate fi explicată prin scopurile principale care au constat în: o mai bună
înțelegere a fenomenelor ce au loc în timpul procesului de carbonatare minerală a materialelor refolosibile din industrie (diverse tipuri de zguri), precum și intensificarea și accelerarea proceselor utilizate prin diferite metode (adăugarea de catalizatori și utilizarea ultrasunetelor). Alte obiective secundare ale studiului au mai fost și analiza materialelor rezultate, în perspectiva utilizării acestora în domeniul construcțiilor și confirmarea unor date experimentale cu ajutorul programului Visual MinteQ. Esențială pentru îndeplinirea dezideratelor acestui studiu, a fost colaborarea cu Universitatea Catolică din Leuven, Belgia, care prin Departamentul de Inginerie Chimică, Departamentul de Metalurgie, Departamentul de Geologie și Departamentul de Inginerie Civilă a făcut posibilă utilizarea metodelor avansate de analiză a materialelor (XRF, QXRD, TGA, PSD, SEM și EPMA), instalațiilor și aparaturii necesară pregătirii materialelor utilizate în experimente, precum și aparatura modernă pentru realizarea experimentelor. Toate acestea reprezintă argumente în ceea ce privește încadrarea tezei de doctorat în domeniul mai sus amintit.