Metode avansate de detecţie şi identificare a originii unor produse vegetale folosite în industria alimentară
Dată
2014Autor
Constantin (Ghiniţă), Simona
Abstract
Teza de doctorat reprezintă o continuare a lucrării de disertație intitulată “Studiul fizico – chimic a unor compuşi caracteristici produselor vegetale de interes alimentar”. Am aprofundat studiul acestei teme având in vedere importanța efectului originii geografice asupra calității produselor vegetale folosite in industria alimentară. Rezultatele obținute s-au materializat prin diverse aplicații de inteligență artificială ce pot fi folosite ca instrumente automate de detecție și identificare a originii produselor vegetale, toate acestea fiind prezentate in prezenta lucrare.
Cunoașterea zonei geografice este importantă datorită faptului că proprietățile fizico-chimice ale produselor vegetale diferă in funcție de condițiile pedo-climatice in care acestea se dezvoltă. Multe proprietăți care asigură vegetalelor calitățile nutritive, inclusiv cele care influențează proprietățile senzoriale, depind de condițiile pedo-climatice din zona de origine [1]. Altfel spus, condițiile pedo-climatice favorabile potențează anumite proprietăți fizico-chimice și contribuie astfel la imbunătățirea proprietăților senzoriale [2]. Atât proprietățile, cât și randamentul produselor vegetale sunt influențate de condițiile pedologice și condițiile climatice conexe (climatice, precipitații, temperaturile medie maximă și temperaturi medii minime, umiditate, înghețurile, etc.) din zona lor geografică de origine. Astfel, identificarea principalelor proprietăți fizico-chimice care definesc calitatea produselor vegetale in funcție de originea geografica a acestora este foarte importantă atât pentru industria alimentară cât și farmaceutică.