Analiza comparativă a structurilor clasice și hibride folosite folosite la ambarcațiuni din PAFS, metode de ușurare a acestora și îmbunătățirea rezistenței la impactul cu valurile

Abstract

Dezvoltarea societății moderne are la bază progresele tehnologice prezente în viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi. În domeniul naval, introducerea construcțiilor metalice la jumătatea secolului XIX a constituit un punct de cotitură în ceea ce privește fiabilitatea, creșterea performanțelor și a siguranței în exploatare și nu în ultimul rând viteza de construcție a navelor. Dezvoltarea acestei tehnologii a fost o urmare a revoluției industriale de la sfârșitul secolului XVIII. Așa cum inovația din alte domenii a fost aplicată atunci în domeniul construcțiilor de nave, în mod similar domeniul construcțiilor de ambarcațiuni a fost revoluționat de introducerea materialelor compozite. La jumătatea secolului XX materialele clasice au început să fie încet dar sigur îndepărtate din domeniul construcțiilor de ambarcațiuni, datorită avantajelor pe care le aduceau materialele compzite: masă redusă, ușurința obținerii unor forme complexe, necesare carenelor de mare viteză, finisajul plăcut specific domeniului, performanțele crescute, fiabilitatea, întreținerea redusă, replicabilitatea, asta pentru a menționa doar câteva. Fără o bună cunoaștere a tipurilor reale de solicitări și a amplitudinii forțelor întâlnite la utilizarea în condiții reale de exploatare, încercarea de îmbunătățire a unei structuri din materiale compozite poate conduce la cedarea prematură a acesteia.