Scriitura românească a lui Ştefan Agopian între (de) construcţia narativă şi virtuţile (meta) ficţionale

Abstract

Miza acestei lucrări rezidă în (re)evaluarea critică a structurilor narative ale scriiturii romaneşti, în (re)descoperirea valenţelor de/re/constructive ale unei scriituri dificile, deosebit de complexe, în datele ei fundamentale şi, tocmai de aceea, dificil de analizat. După o prealabilă parcurgere a bibliografiei critice de specialitate, (de)motivantă în sine, întrucât profilul romancierului şi al textelor sale se recompune continuu, cu instrumentele teoretico-metodologice ale discursului critic multiplu orientat, polivalent, am căutat – şi credem că am găsit – o posibilitate de (re)lectură inedită a romanelor lui Ştefan Agopian. Am identificat – lăsându-ne parţial dirijaţi de semnele textuale ale unei grile latente de lectură, şi împrumutând apetitul scriitorului pentru jocul textual plurisemantic, a cărui aparentă gratuitate se potriveşte de minune, parcursului narativ heterotopic pe care proza literară a lui Agopian îl ilustrează – un traseu al devenirii scriiturii în sensul eliberării categoriilor narative pe care gramatica liberală postulată de Agopian o implică. Istoria (meta)ficţională a naraţiunii romaneşti marca Ştefan Agopian parcurge, în opinia noastră, o serie de etape (relativ) distincte, care au impus structura demersului de cercetare şi a prezentei lucrări.