Unelte şi practici agricole pe teritoriul Ţării Romăneşti (secolele XIII-XVI)

Abstract

Ansamblul elementelor de complex geografic al părţilor de sud și de est ale spaţiului extracarpatic a fost de natură să asigure un cadru prielnic pentru viaţa și activitatea societăţilor omenești. Bogăţia pământului, rodnicia sa, ambundenţa recoltelor de cereale, calitatea pășunilor și numărul mare al vitelor au fost evidenţiate de cronicari1, dar și de cei mai mulţi dintre călătorii străini care au avut prilejul să străbată provinciile românești în evul mediu2. Aceste surse, deşi nu prezintă consistenţa şi veridicitatea sămilor, catastifelor şi diatelor contribuie totuşi, într-o bună măsură, la aprofundarea aspectelor de fond ale economiei medievale. Fini observatori ai realităţilor vremii, atât cronicarii, cât şi călătorii străini ne oferă detalii semnificative, care în multe cazuri scapă rigurozităţii actelor de cancelarie.