Publicistica G. Călinescu
Dată
2014Autor
Nane, Lili - Carmen
Abstract
Lucrarea de faţă îşi propune să analizeze o posibilă percepţie a publicisticii
călinesciene în contextul actual. Punctele de plecare îndeajuns de convingătoare au fost câteva referinţe critice ce constată absenţa unor lucrări unitare care să cuprindă toată publicistica lui George Călinescu, nu doar volumul Cronicile optimistului1 editat în 1964, şi puţinele volume postum. Astfel, Nicolae Manolescu în articolul din România Literară, G. Călinescu, publicist şi ulterior în Istoria critică a literaturii române3 face o concisă prezentare a stării de fapt de până acum, în ceea ce priveşte locul publicisticii călinesciene în dicţionarele literare, studiile critice şi în ediţiile de opere, „atenţia neînsemnată” ce i s-a dat în timp (nedrept) deşi a parcurs în şi prin revistele vremii, de la primul până la ultimul articol călinescian, o foarte îndelungată perioadă de timp (1920-1965).
Mai mult decât atât este un aspect cunoscut, „contestarea lui Călinescu a pornit de
la publicistica lui”, ceea ce este oarecum surprinzător: „Ştiută multora, publicisticii lui G.
Călinescu i s-a acordat o atenţie neînsemnată, deşi se întinde pe aproape cinci decenii, fără mari întreruperi. Dicţionarele literare o amintesc în treacăt, ca de altfel şi studiile critice. Ediţiile de opere n-o cuprind. Singurele culegeri, datorate lui Geo Şerban şi Andrei Rusu sunt incomplete şi cenzurate. Aşa stând lucrurile ar putea să pară curios că atât înainte, cât şi după 1989, contestarea lui Călinescu a pornit de la publicistica lui, nu de la opera critică propriu-zisă, dacă exceptăm situaţia specială a receptării Istoriei literaturii din 1941. Contestată îndeosebi a fost publicistica de după al doilea război. G. Călinescu s-a numărat, alături de Sadoveanu şi Galaction, printre cei dintâi scriitori importanţi care s-au aliniat după 1944 ideologiei comuniste.”
Colecții
- Teze de doctorat [221]