Utilizarea tehnicii spectroscopiei optice de absorbție diferențială în cuantificarea poluării atmosferice cu dioxid de azot

Abstract

Atmosfera terestră reprezintă stratul planetar cu un rol foarte important în menținerea vieții și a echilibrului învelișului geografic. Învelișul atmosferic al planetei este compus din N2 (78%), O2 (21%), Ar (1%) și din alte gaze care reprezintă mai puțin de 0.1 din compoziția acesteia aflate în concentrație seminificativ mai mică, numite constituenți minori atmosferici. Abundența acestor gaze este controlată de interacțiile și procesele dintre biosferă, hidrosferă și geosferă. Cu toate că acești constituenți minori prezintă o pondere mică în componența atmosferei, aceștia au un rol important în echilibrul radiativ și proprietățile chimice ale atmosferei. Printre acești constituenți minori ai atmosferei putem enumera: O3, NO2, CO2, SO2, N2O, H2O, CH4, BrO etc. Noțiunea de „poluare atmosferică” constituie în zilele noastre un termen extrem de uzual, fiind vehiculat la nivelul întregului glob. Conform legislației din Romania (Legea nr. 278/2013) poluarea este definita prin: ”Introducerea directă sau indirectă, ca rezultat al activităţii umane, de substanţe, vibraţii, căldură sau zgomot în aer, apă ori sol, susceptibile să aducă prejudicii sănătăţii umane sau calităţii mediului, să determine deteriorarea bunurilor materiale sau să afecteze ori să împiedice utilizarea în scop recreativ a mediului şi/sau alte utilizări legitime ale acestuia”: Se cunoaște astăzi că această noțiune include atât poluarea cauzată de sursele antropice, cât și de cele naturale. Sursele naturale sunt cele precum: incendiile forestiere, erupțiile vulcanice, dispersia polenului, eroziunea vântului, evaporarea COV etc iar cele artificiale sunt asociate activității antropice și revoluției industriale, considerate ca fiind principalele cauze ale poluării atmosferice. Studierea poluării aerului a devenit din ce în ce mai importantă datorită unor fenomene ce sunt produse direct prin concentrarea gazelor poluante în anumite regiuni ale globului sau indirect prin fenomene precum ploaia acidă, smogul fotochimic, subțierea stratului de ozon etc. Evenimente precum ceața londoneză din 1952 au arătat necesitatea studierii detaliate ale conexiunilor dintre poluare, distribuția constituenților minori atmosferici și mișcarea complexă a atmosferei.