Analiza comparativa a structurilor clasice și hibride folosite la ambarcațiuni din PAFS, metode de ușurare a aestora și îmbunătățirea rezistenței la impactul cu valurile
Dată
2018Autor
Caramatescu, Adrian
Abstract
Dezvoltarea societății moderne are la bază progresele tehnologice prezente în viața de zi
cu zi a fiecăruia dintre noi. În domeniul naval, introducerea construcțiilor metalice la jumătatea
secolului XIX a constituit un punct de cotitură în ceea ce privește fiabilitatea, creșterea
performanțelor și a siguranței în exploatare și nu în ultimul rând viteza de construcție a navelor.
Dezvoltarea acestei tehnologii a fost o urmare a revoluției industriale de la sfârșitul secolului
XVIII.
Așa cum inovația din alte domenii a fost aplicată atunci în domeniul construcțiilor de
nave, în mod similar domeniul construcțiilor de ambarcațiuni a fost revoluționat de introducerea
materialelor compozite. La jumătatea secolului XX materialele clasice au început să fie încet dar
sigur îndepărtate din domeniul construcțiilor de ambarcațiuni, datorită avantajelor pe care le
aduceau materialele compzite: masă redusă, ușurința obținerii unor forme complexe, necesare
carenelor de mare viteză, finisajul plăcut specific domeniului, performanțele crescute,
fiabilitatea, întreținerea redusă, replicabilitatea, asta pentru a menționa doar câteva.
Fără o bună cunoaștere a tipurilor reale de solicitări și a amplitudinii forțelor întâlnite la
utilizarea în condiții reale de exploatare, încercarea de îmbunătățire a unei structuri din
materiale compozite poate conduce la cedarea prematură a acesteia.
În cadrul acestei lucrări a fost analizată numeric și experimental structura unei
ambarcațiuni din materiale compozite și au fost studiate câteva variante structurale alternative
care au avut că țintă îmbunătățirea unor anumite caracteristici.
Curgerea turbulența care caracterizează deplasarea la viteze mari a ambarcațiunilor este
un fenomen de interes în cercetarea științifică actuală. Încărcările hidrodinamice induse pe
carena unei ambarcațiuni rapide sunt frecvent estimate prin metode empirice, având ca rezultat
valori uneori subestimate, alteori supraestimate.
Colecții
- Teze de doctorat [132]