Calitatea produselor agroalimentare românești în contextul european

Abstract

Politicile și programele agroalimentare actuale evidențiază necesitatea unei schimbări în abordare care să permită orientarea spre o producție agroalimentară durabilă din punct de vedere social și ecologic. În acest sens, noile politici sunt adesea bazate pe modele orientate spre piață (market-led models), care adaugă valoare anumitor produse sau practici distinctive [1]. În acest context, sunt definite „schemele de calitate”, în care anumitor produse sau caracteristici din producția alimentară li se atribuie o anumită superioritate care le permite producătorilor să obțină prețuri premium. În acest context, au apărut schemele alimentare de calitate ca soluții locale/regionale pentru economiile rurale. Ele cuprind atât producția de alimente de specialitate, dar și „inovații instituționale, marketing direct, lanțuri scurte de aprovizionare, sisteme alimentare locale și reînnoirea practicilor alimentare artizanale și a bucătăriei regionale” [26]. Astfel, schemele de calitate implică domenii sau regiuni în care este implementată o astfel de strategie: când anumitor produse sau caracteristici particulare din producția alimentară li se atribuie o anumită sau mai multe caracteristici superioare, care le permite producătorilor să obțină prețuri premium sau să acceseze piețe exclusiviste. Produsul alimentar de calitate este, de asemenea, o strategie adoptată de instituțiile publice pentru a susține agricultura la scară mică și durabilă. Motivația abordării domeniului reprezentat de schemele de calitate și a instrumentelor de promovare a produselor agroalimentare a reprezentat-o situația sectorului agroalimentar românesc și direcția de dezvoltare în care se îndrepta începând cu sfârșitul anului 2016, caracterizată prin lipsa de coerență a măsurilor incluse în programele de dezvoltare rurală și absența politicilor publice care să vizeze măsuri orientate către piață, în contextul în care producătorii europeni se concentrează pe deschiderea de noi piețe de desfacere folosind mijloace de acțiune indirecte pentru sprijinirea fermierilor și a producătorilor din statele membre. Creșterea deficitului de balanță comercială este influențat de diferențele crescânde între importul de produse cu valoare adăugată și exportul materiilor prime din sectorul agroalimentar. Lipsa unor obiective de țară asumate la nivel politic, administrativ și asociativ au poziționat România într-o zonă de vulnerabilitate majoră din punct de vedere al securității alimentare.