Cercetări privind prezența metalelor grele în ecosistemele acvatice naturale și antropogene din Sud-Estul României

Abstract

Apa nu este un produs comercial ca oricare altul, ci o moștenire care trebuie păstrată, protejată și tratată ca atare [1]. Poluarea apei este un proces de alterare a calităţii fizice, chimice sau biologice a acesteia, aceasta fiind produsă de o activitate umană. Un corp de apă poate fi poluat nu doar atunci când prezintă modificări vizibile (schimbări de culoare, irizaţii de produse petroliere, mirosuri neplăcute) dar şi atunci când, deşi aparent bun, acesta conţine, chiar şi într-o cantitate redusă, substanţe potențial toxice [2]. Omar și colab. (2013) caracterizează mediul acvatic drept ultimul “destinatar” al poluanților naturali sau antropogeni [3]. În cadrul listelor cu substanțe potențial toxice, metalele sunt considerate a avea rol prioritar în ceea ce privește urmărirea calității apei [2]. Unele metalele grele precum mercurul, plumbul sau cadmiul, sunt compuşi ce nu pot fi degradaţi pe cale naturală, având un timp îndelungat de remanenţa în mediu, context în care este scoasă în evidență periculozitatea acestora, fapt reliefat de potențialul ridicat de acumulare la nivelul lanţului trofic [2]. Revoluția industrială și dezvoltarea tehnologică sunt principalele fenomene ce au condus la eliberarea unor cantități semnificative de compuși toxici în aer, apă și sol [4]. Datorită imposibilităţii degradării metalelor grele, influenţa negativă a acestora persistă de-a lungul unor perioade îndelungate de timp, neutralizarea acestora având loc doar prin diluţie, asociere cu compuşi organici şi mineralizare.