Proiectarea unui automobil cu sarcina utilă 540 [kg], masa maximă autorizată 1540 [kg], care se poate deplasa pe drum orizontal și rectiliniu cu viteza maximă Vmax = 175 [km/h] şi care are destinaţia autoturism, modelul fiind berlină
Dată
2020-07Autor
Vorniceanu, Andrei
Abstract
În această temă de proiect am îndeplinit obiectivele propuse. Astfel, în prima parte a proiectului am proiectat un autoturism după ce am studiat și am ales cele mai viabile caracteristici. În Capitolul 1 denumit Studiul dinamic al automobilului s-au ales principalele dimensiuni geometrice și de masă în urma studiului soluțiilor similare și a tendințelor de dezvoltare, iar mai apoi s-a efectuat calculul de tracțiune și s-au determinat performanțele de demarare și frânare ale automobilului. În Capitolul 2 denumit Calculul motorului cu ardere internă al automobilului s-a efectuat calculul simplificat al motorului, studiul cinematic și dinamic al mecanismului motor și calculul și dimensionarea organelor mecanismului motor. În Capitolul 3 denumit Calculul şi construcţia ambreiajului s-a ales tipul constructiv al acestuia și s-au stabilit parametrii principali de calcul: momentul de calcul, discul de ambreiaj, discul de presiune, arcul diafragmă și arborele ambreiajului. După care s-a construit discul de ambreiaj și arborele ambreiajului. În final s-a efectuat o analiză asupra
soluțiilor constructive și a elementelor de calcul ale mecanismului de acționare. În Capitolul 4 denumit Calculul şi construcţia cutiei de viteze s-a ales tipul constructiv și s-a organizat cinematic mecanismul motor,apoi s-au dimensionat
angrenajele cu roţi dinţate și s-au calculat forțele din angrenaje cu roți dințate. Partea a doua a proiectului (Capitolul 5) reprezintă tema specială (Metode de reducere a emisiilor poluante la automobile echipate cu MAS). În această parte s-au prezentat generalități ale emisiilor poluante , pornind de la studiul motoarelor cu aprindere prin scânteie (MAS) , apoi s-a realizat un experiment prin care emisiile poluante la MAS se reduc semnificativ.