Contribuții la dezvoltarea unui sistem de monitorizare a pierderilor pe liniile electrice de înaltă tensiune prin supravegherea cu avioane fără pilot
Abstract
Strategia energetică are implicaţii importante asupra securităţii naţionale, deoarece o țară fără resurse energetice proprii este vulnerabilă în fața unui conflict armat, iar dependența de altă putere energetică o obligă pe aceasta să încheie tranzacții dezavantajoase pentru a menține siguranța cetățenilor. Astfel că, pentru un echilibru la nivel național, securitatea energetică este asigurată prin: menținerea unei balanţe echilibrate între cerere şi producţia naţională de energie, optimizarea resurselor energetice primare conform structurii consumului şi creşterea eficienţei în domeniul energetic. Atât diversificarea surselor şi a rutelor de aprovizionare, cât şi limitarea dependenţei de resurse energetice din import, pe viitor, reprezintă o prioritate asupra căreia România dorește să acționeze[1]. Acest lucru poate fi realizat prin reducerea pierderilor, mai ales, pe reţelele de înaltă tensiune. O mare parte a pierderilor de pe liniile electrice aeriene este cauzată de descărcarea Corona, iar pentru anihilarea acestui fenomen sunt necesare două etape: detectarea acesteia și înlocuirea componentelor uzate, specifice LEA, care duc la apariția acestui fenomen și implicit la pierderi semnificative și care, în final, creează multe dezavantaje atât la nivel economic, cât și mediului înconjurător.