Reprezentări ekphrastice în literatură

Abstract

Cultura, cu spațiul ei ospitalier, împrumută artei o perspectivă integratoare cu o semnificativă lărgire, capabilă de reînnoiri continue. Imaginea, în artă, trezeşte în conştiinţa subiectului felurite căi de percepţie, asocieri, din sfera imaginarului, experienţei proprii sau realului, activându-i conştiinţa. Deloc întâmplătoare, observaţia lui René Huyghe conform căreia imaginea artistică este „o revelatoare mărturie psihologică”1, referindu-se la cea plastică, invită la o fină speculaţie: pictura pare un concert „la care concură trei parteneri, natura, mijloacele de execuţie şi artistul“2, o osmoză al cărei ingredient de bază rămâne sentimentul. Altfel spus, artistul, în compoziţia plastică, depozitară a unei coerenţe interne a imaginii, va fi conştient de mesajul emoţional pe care îl va resimţi privitorul. Prin extrapolare, aceleaşi compoziţii plastice, cu aceeaşi inteligibilitate a imaginii, strecurate şi amintite într-un text literar, poartă cu sine o pluralitate de reacţii sufleteşti, mijloc de expresie a sinelui.