DESPRE UN ALT FEL DE „CONDAMNARE LA FERICIRE” ÎN MEMORIALISTICA ROMÂNEASCĂ DE DETENŢIE NICOLAE STEINHARDT, JURNALUL FERICIRII

Abstract

Fenomenul concentraționar comunist, prin amploarea și intensitatea sa, a reușit să atingă cote nemaivăzute, în urma acțiunilor sale apărând primele victime: deținuții considerați „elementele dușmănoase” împotriva regimului și a statului cu care acesta adesea se confunda. Deținuții aparțineau tuturor categoriilor sociale, de la simpli țărani și până la scriitori sau oameni politici, chiar și foști comuniști care ajung să cadă în dizgrație1. Efect al eliberării decretate la începutul anilor ʼ60, apariția majorității scrierilor memorialistice a cunoscut o dezvoltare impresionantă abia după căderea comunismului. Aceste scrieri având valențe istorice și literare deopotrivă ilustrează universul concentraționar din perspectiva martorilor direcți, ca victime ale regimului. Mărturisirile constituie adevărate testamente morale, politice, spirituale, literare, în unele cazuri, menite să încerce pe cât posibil și într-o manieră ce se dorește a fi eminamente obiectivă, să spună adevărul despre istoria de atunci, făcând lumină asupra dovezilor evenimentelor ce au fost ascunse, omise sau chiar distruse de către autoritățile comuniste.