• Matei Vişniec : dincolo de absurd 

      Popa (Stancu), Cătălina-Diana (Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, 2011)
      Am încercat, aşadar, ca prin teza Matei Vişniec – dincolo de absurd, să formulăm câteva consideraţii despre dramaturgia românului stabilit în Franţa, oferind o perspectivă atipică. Cercetarea nu s-a dorit a fi una ...
    • Poezia generatiei albatrosiste 

      Ciobanu, Cristina (Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, 2012)
      Există perioade care par menite a încuraja o dezvoltare a artelor și epoci de tranziție aflate sub zodia cancerului. În ultimul caz, există puține șanse ca literatura generată în astfel de condiții să se înscrie apoi în ...
    • Psihologia vestimentaţiei în romanul românesc interbelic 

      Chelaru, Corina (Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, 2010)
      Cercetarea pe care mi-am propus să o întreprind a încercat doar să deschidă câteva piste de reinterpretare a romanelor interbelice din punctul de vedere al unor elemente structurale mai puţin investigate şi puse în lumină ...
    • Reflectarea fenomenelor literare în presa românească între anii 1990 - 2000 

      Ilie, Zanfir (Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, 2012)
      Continutul literaturii arata limpede raportul inevitabil de interdependenta cu istoria, iar presa literara scrisa se situeaza in determinarile aceluiasi raport. Presa literara nu poate fi abordata în afara presei in genere, ...
    • Scriitura românească a lui Ştefan Agopian între (de) construcţia narativă şi virtuţile (meta) ficţionale 

      Ichim, Laurenţiu (Universitatea "Dunărea de Jos" din Galati, 2013)
      Miza acestei lucrări rezidă în (re)evaluarea critică a structurilor narative ale scriiturii romaneşti, în (re)descoperirea valenţelor de/re/constructive ale unei scriituri dificile, deosebit de complexe, în datele ei ...
    • Timp și imagine în ”Memento Mori” 

      Crăciun, Cristian (Universitatea ”Dunărea de Jos” Galați, 2009)
      N-am încercat să demonstrez că Mihai Eminescu este un poet mare. Ci doar că este unul major. Adică un poet care îşi propune mize majore. Nu doar lirice plângeri după iubita pierdută. Fi- vor şi acelea, desigur, în opera ...