Monitorizarea unei instalații fotovoltaice
View/Open
Dată
2022Autor
Carp, Cătălin
Abstract
În această lucrare se studiază proiectarea, instalarea și monitorizarea unui sistem
fotovoltaic amplasat în incinta curții unei locuințe situată în Județul Galați. Se urmărește
reducerea consumului de energie din rețeaua de furnizare a energie electrice, s-au chiar
independența față de rețeaua națională de furnizare a energiei electrice, maximizarea
producției de energie a sistemului fotovoltaic prin diferite metode de întreținere și montare
ale echipamentelor.
Pentru reducerea consumului din rețeaua electrică de distribuție (RED) se proiectează
si montează un sistem fotovoltaic format din 16 panouri fotovoltaice, de tip monocristalin,
fiecare cu o putere de 550Wp, rezultând o putere totală de 8800Wp. Montajul este pe sol, în
curtea unei locuințe, iar conectarea sistemului fotovoltaic este la 5 metri de locația de
instalare.
Sistemul fotovoltaic este instalat la nivelul de tensiune monofazat 0.230kV, fără injecție
în rețea, dar având conectare la rețeaua electrică de distribuție a energiei electrice.
Cu ajutorul aplicației software, furnizată de producătorul de invertoare, se face
monitorizarea parametrilor energetici urmărindu-se grafice ale producției și calității
energiei, monitorizarea și setarea parametrilor energetici ale sistemului fotovoltaic.
Principalii factori care afectează producția de energie a sistemului fotovoltaic sunt
curba de randament a invertorului, orientarea sistemului fotovoltaic influențează
performanțele în special atunci când puterea lui este subdimensionată în comparație cu
puterea de vârf a panourilor fotovoltaice.
În lucrare se urmărește independența față de rețeaua națională de distribuție a
energiei electrice a locuinței, maximizarea producției de energie a sistemului fotovoltaic,
studiind metoda de montare și exploatare a echipamentelor.
Deși prețul bateriilor pentru stocarea energiei este ridicat, sistemul fotovoltaic hibrid
este rentabil, acesta asigurând continuitate în alimentare și independența față de rețea.