Horia Lovinescu, un scriitor în infern

Abstract

Teza de doctorat intitulată ,,Horia Lovinescu, un scriitor în infern” propune o relectură/o reevaluare a universului artistic al scriitorului care a fost contemporan cu o epocă în care libertatea de creație a fost, în mare măsură, un ideal. Am considerat interesant să urmăresc cum s-a produs transferul moștenirii culturale dramaturgice din epoca interbelică spre epoca postbelică și cum, în ciuda eforturilor pentru înălțarea acesteia, procesul a cunoscut mulți factori inhibatori și produse artistice care au intrat repede în zona de uitare. Prin această lucrare, am vrut să demonstrez că intervenția factorului politic asupra universului creației lui Horia Lovinescu a fost copleșitoare. Activitatea de dramaturg a fost urmărită pentru a descoperi opțiunile teoretice și strategiile pe care le-a abordat, obligat fiind să rămână conectat la viața politică și socială, ceea ce se traduce prin pierderea independenței artistului. Ca element de noutate, am parcurs articolele din ziarele timpului și am conturat oscilarea lui Horia Lovinescu între obediență și protest, în calitate de director de teatru, dar și modul cum înregimentarea politică i-a favorizat ascensiunea în spațiul cultural al epocii (membru în COMES – Comunitatea Europeană a Scriitorilor cu sediu în Italia, distins cu titlul de ,,Laureat al Premiului de Statˮ încă de la debut și obținerea drepturilor de autor, prin Fondul Literar al Uniunii Scriitorilor din R.P.R. ). De asemenea, un alt obiectiv al lucrării a fost de a analiza varietatea formelor dramatice practicate de Horia Lovinescu, apelând la modul de receptare a acestora de către critica literară din epocă și de către aceea de după 1989. A creat pe două portative, al adevărului spus pe jumătate, părând, privit dintr-un anumit unghi, omagiu adus socialismului și al mistificării, al îndepărtării de realitate, îmbrățișând aspirația spre utopia comunistă. Horia Lovinescu va îmbrățișa, în cei 30 de ani de teatru, și literatura oportunistă, și literatura subversivă. Din cele 28 de piese scrise de Horia Lovinescu, 23 aparțin literaturii oportuniste (Lumina de la Ulmi, Citadela sfărâmată, Oaspetele din faptul serii, Elena, O întâmplare, Surorile Boga, Și pe strada noastră, Paradisul, Febre, Revederea, Moartea unui artist, Adolescentul, O casă onorabilă, Al patrulea anotimp, Maria, Și eu am fost în Arcadia, Omul care…, Ultima cursă, Patima fără sfârșit, Autobiografie, Noaptea umbrelor și Orașul viitorului) aducându-i avantaje importante. Cele cinci piese create în spirit subversiv sunt: Hanul de la răscruce (1957), Omul care și-a pierdut omenia (1965), Petru Rareș (1967), Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă (1978), Negru și roșu (1983).