Dezvoltarea aplicației de conducere pentru un sistem de control și monitorizare a unui punct termic din cadrul Liberty Steel Galați, utilizând Automat Programabil
Dată
2022-09-12Autor
Zaharia, Adrian Marian
Abstract
Prezenta lucrare are ca scop modernizarea instalației de încălzire prin înlocuirea elementelor de câmp. Astfel, cu ajutorul unui Automat Programabil (Programmable logic controller) se dorește menținerea la o valoare constantă a temperaturii apei la ieșirea din două schimbătoare de căldură pentru a încalzi incintele din trei clădiri. Totodată se dorește scutirea personalului local din a efectua fizic acțiuni precum deschiderea ori închiderea vanelor sau oprirea, respectiv pornirea pompelor.
Lucrarea conține 4 capitole. În primul capitol s-a descris succint procesul tehnologic, de la obținerea gazelor de furnal, până la metoda folosită de a încălzi incintele unei clădiri. S-a prezentat schema instalației, unde a fost explicat rolul fiecarui element de pe câmp, asigurându-se informații generale și imagini ale acestor echipamente. De asemenea a fost întocmită o descriere funcțională pe baza căreia se va construi programul din PLC.
În cel de-al doilea capitol sunt prezentate pe scurt câteva caracteristici generale ale Automatelor Programabile, dar în special ale Automatului SIMATIC S7-1200 utilizat în cadrul acestei lucrari și a mediului de programare TIA Portal. Mai departe utilizând limbajul de programare Ladder s-a creat programul ce rulează in PLC, având la bază informațiile primite în descrierea funcțională.
În capitolul trei se prezintă realizarea unei interfețe grafice în WinCC Explorer, ce permite integrarea programului dezvoltat în TIA Portal în scopul monitorizării și controlului elementelor de execuție de la distanță.
În cel de-al patrulea capitol se simulează întregul proces pentru a identifica eventualele erori de programare și a le corecta. Astfel se pot aduce îmbunătățiri atât logicii de program cât și interfeței grafice înainte de a pune în funcțiune instalația.