Discurs identitar și dialog intercultural în Opera lui Orhan Pamuk

Abstract

Cercetarea de față și-a propus să surprindă particularitățile discursului identitar ce oglindește traseul existențial al unui artist care s-a născut și a trăit la răspântia dintre două spații culturale. Construcția identității personale și definirea identității culturale sunt, în cazul scriitorului turc, marcate de oscilarea între modernitate și tradiția otomană, efortul de secularizare liberală și islamismul politic, cu o dublă raportare: la memoria culturală și colectivă a spațiului de proveniență, pe de o parte, și la tradiția literară occidentală, pe de altă parte. Aceste dihotomii se regăsesc atât în cadrul ficțiunii romanești, cât și în scrierile autobiografice. Cele trei opere din corpusul selectat vor pune în evidență un proiect identitar care stă sub semnul asimilării a două culturi. Miza demersului o reprezintă, de asemenea, reliefarea raportului dintre istoria personală şi istoria „mare”, dintre memoria individuală și cea colectivă şi memoria fabricată sau impusă de un regim politic obsedat de dorința de occidentalizare, care-și reneagă trecutul. Dialogul intercultural nu este un crez artistic „programat”. Pamuk însuși declară în numeroase interviuri că intenția lui nu este de a-și aroga statutul de „punte” între două culturi. Dincolo de nivelul tematic al operelor, ceea ce se constituie într-un model de dialog este, în primul rând, însăși bogata rețea intertextuală ce caracterizează o mare parte din ficțiunea romanescă, respectiv valorificarea, prin rescriere și reinterpretare, a unor istorii și texte din diferite culturi. Cu alte cuvinte, dialogul intercultural dirijează construirea discursului, prin intermediul intertextualității transculturale și al transculturalității literare. În plus, literaturile considerate minore, precum cea turcă, pot propune un model nou de dialog, al cărui scop nu include blamarea Celuilalt pentru o istorie a autorității discursive și a dominației culturale, ci o meditație asupra experiențelor comune celor două spații culturale și, în esență, asupra condiției umane, prin apelul la imaginația dialogică.