Politica Interesului Național și Mediul Politic Internațional

Abstract

Actualitate funcţională a interesului naţional – concept prezent în ştiinţa dreptului şi relaţiilor internaţionale începând din perioada postbelică, promovat de o serie de politologi americani şi britanici permite descifrarea modificărilor care survin în politica externă a statelor la începutul mileniului. Dinamica relaţiilor internaţionale – preponderent antagonice – determină statele să-şi modifice permanent politica externă, să o adapteze condiţiilor mediului politic internaţional. Doctrina realistă a relaţiilor internaţionale are la bază conceptul de balanţă a puterii, a cărei teoreticieni de genul lui Morgenthau sau Raymond Aron îi dau sensuri diferite, dar înţelegând-o ca pe o practică diplomatică. Balanţa de putere a ajuns, pentru ei o instituţie a societăţii internaţionale. Neorealiştii au criticat această viziune şi chiar analogia ei cu echilibrul pieţii, conform căreia piaţa şi echilibrul ei corespund echilibrului puterii. În contextul societăţii internaţionale actuale, lipsa mecanismului central de sancţionare împinge actorii să-şi maximizeze puterea, care ulterior poate fi convertită în alte scopuri finale. Acest fenomen duce la o situaţie internaţională concurenţială care impune constrângeri externe asupra acţiunilor naţionale. Interesul naţional reprezintă maximizarea utilităţii în acest concept. Raymond Avon dezvoltă o triadă de scopuri ale politicii externe: puterea, securitatea şi gloria / idealurile, subliniind faptul că nu se poate reduce comportamentul politic extern la doar una din componentele triade. Din perspectiva scopurilor plurale ale politicii externe, nu se poate vorbi de o unică relaţie mijloacescopuri de o unică politică externă raţională sau de un unic interes naţional. Ca o natură la fel de complexă ca şi interesul naţional, puterea apare ca un concept integrator, defalcat, sub aspectul realizării, pe dimensiuni bine cunoscute: putere economică, presiune ideologică, potenţarea capabilităţii militare. Etapa pe care o traversează actualmente sistemul internaţional se caracterizează prin nevoia unei schimbări majore a sistemului, adică în natura actorilor principali. Statele îşi ajustează comportamentul prin componentele instrumentale ale interesului naţional pentru a se integra, menţine şi consolida în cadrul sistemului.