Impactul turismului și dezvoltării serviciilor asupra vieții economice și sociale a comunităților locale din Delta Dunării
Dată
2020-07Autor
Bozoncă, Raluca Elena
Abstract
Prezenta lucrare are ca principal scop analizarea activității turistice, ca parte integrantă a sistemului economico-social naţional al zonei Deltei Dunării, ce poate fi analizată şi valorificată prin utilizarea metodologiei statistice, fiind particularizată de condiţiile caracteristice şi trăsăturile specifice sectorului turistic.
Acest studiu încearcă să surprindă cât mai amplu activitatea turistică din Delta Dunării. Este posibil să reflectați asupra acestei teme alese pentru realizarea cercetării a acestei regiuni şi nu a altei destinaţii.
Am optat pentru Delta Dunării pestru că este o zonă turistică naturală cu o deosebită importanță asupra teritoriului ţării noastre, un ţinut “virgin”, mult prea puţin explorat, ce are de oferit multe secrete. Cu un domeniu bogat și diversificat al florei si faunei, Delta Dunării poate fi un adevărat “muzeu” in aer liber.
Mult prea puțini cunosc faptul că Delta Dunării, prin diversitatea sa deține 32 de ecosisteme diferite, 1 668 specii de plante ,3 864 specii de faunã sãlbaticã din care 160 peşti ( din care cele mai renumite sunt sturionii, chefalii şi scrumbiile ) şi 325 pãsãri ( faimoase fiind vulturul pleşuv, pelicanul, lebãda cântãtoare, cocorul, cormoranul, egreta). Este unică în lume, fiind declarată în totalitate rezervaţie a biosferei. Este recunoscută pentru importanța sa ca zonă piscicolă, cinegetică şi turistică, precum şi pentru varietatea mare și unică din Europa a faunei sale ornitologice. Delta Dunării a fost introdusă (în 1990) de UNESCO în circuitul rezervaţiilor mondiale ale biosferei. Conform Convenţiei RAMSAR ,Delta Dunării este una dintre cele mai întinse zone umede din lume, și este recunoscută ca cel mai mare habitat al pasărilor de apă. Delta Dunării face parte din reţeaua internaţională a rezervaţiilor biosferei, în cadrul programului “Omul şi Biosfera” – MAB UNESCO. Se regăsește pe Lista Patrimoniului Universal Cultural şi Natural UNESCO.
“Intrată pe pământurile ţării noastre ca printr-un monumental arc de triumf, prin Defileul Cazanelor, Dunărea o părăseste prin uriaşul, somptuosul, mirificul evantai al deltei" (Geo Bogza). Este un capăt de lume original, unic în felul său: cel mai tânăr pământ al Europei vecin unora dintre cei mai bătrâni munţi ai planetei (Măcin, masiv hercinic, cca 400.000.000 de ani) - petec
4
de ape şi pământ veşnic în lupta, mereu altfel, păienjeniş de canaluri, grinduri, gârle, păduri cu aspect tropical, dune fluvio-marine într-o amplă, permanentă metamorfoză.”
Voi încerca să subliniez cât mai bine importanța turismului din Delta Dunării și de asemenea contribuția sa la economia Romaniei, prezentând atuurile și principalele atracții ale Deltei dar şi factorii ce influenţează turismul penru această zonă.
Atracțiile turistice ale zonei sunt reprezentate de eleméntele componente ale zonei ce pot fi puse în valoare pentru a stimula cererea turistică, fiind astfel formată oferta turistică.