Arată înregistrarea sumară a articolului

dc.contributor.authorBarac, Florin Adrian
dc.date.accessioned2020-07-29T13:41:58Z
dc.date.available2020-07-29T13:41:58Z
dc.date.issued2020-07
dc.identifier.urihttp://arthra.ugal.ro/handle/123456789/6431
dc.descriptionLucrare de disertație.Coordonator ştiinţific: Prof.univ.dr. Nicoleta CRISTACHEro_RO
dc.description.abstractCrizele - definite prin acele situaţii ce implică perturbarea sistemică a funcţionării societăţii, au tendinţa de deveni o prezenţă cu o constanţă ciclică, dar cu o periodicitate greu de anticipat, în domeniile fundamentale ale activităţii umane. Catalizate de globalizare, mondializare, interdependenţă şi inter-relaţionare pe fondul permeabilizării graniţelor statale, crizele urmează un model ce implică în mod invariabil, trecerea din sfera regionalului în cea a mondialului sau, aşa cum criza generată de COVID – 19 a relevat, din sfera endemicului în ceea a pandemicului. De asemenea, reţine atenţia şi faptul că în lumea de astăzi fiecare criză are potenţialul de a fi declanşatorul unei alte crize, după cum poate fi efectul unei crize trecute 1. Ex.: COVID – 19 generează o criză în domeniul sanitar, care a determinat în cascadă crize în domeniile economic (blocaje, închiderea unor activităţi, scăderea PIB, etc.), social (şomaj, migraţii şi retro-migraţii, schimbări ale comportamentului uman), şi politic (conflicte în plan intern între structurile partinice, precum şi conflicte internaţionale – ex. diferendul SUA – CHINA, cu privire la responsabilităţile declanşării epidemiei de SARS – CoV2). Implicaţiile sistemice negative ale crizelor asupra organizaţiilor (în definiţia generică a acestora, ce include si organizaţiile economice), impun ca modalitate reactivă de contracarare, abordări ce implică un management structurat, bazat pe un complex de măsuri politice, sociale, economice şi chiar militare, ale căror eficienţă este dependentă şi de formele în care este realizată comunicarea, atât în planul intern al organizaţiilor afectate şi sau implicate în operaţionalizarea contracarării, cât şi în planul extern al populaţiei / publicului acestora. Parte a managementului crizelor, comunicarea de criză reprezintă acel proces prin care informaţia este transmisă, decodată şi recepţionată între oameni prin utilizarea unui sistem reciproc recunoscut de semne, coduri, simboluri şi acte comportamentale, în scopul atingerii şi satisfacerii reciproce a unor nevoi, interese, care în astfel de situaţii sunt reprezentate de necesităţile de restabilire a încrederii între organizaţii şi publicul lor, de readucere a activităţii în sfera normalului. Reţine atenţia că gestionarea cu succes a unei crize, implică în primul rând intensificarea comunicării interne – ce vizează întreg ansamblul acţiunilor de comunicare cu salariaţii organizaţiei. Obiectivele unei astfel de comunicări sunt: cunoaşterea orientărilor strategice ale organizaţiei şi crearea consensului salariaţilor pentru realizarea obiectivelor organizaţiei2. Prin urmare comunicarea internă operaţionalizată în condiţii de criză a organizaţiilor, reprezintă un instrument esenţial şi obligatoriu de utilizat de către palierele manageriale interesate în asigurarea funcţionalităţii structurilor de care sunt responsabile. 1 MIHAILA Viorel - Managementul comunicării în situaţii de criză, Ed. Universitară, 2019, pg. 66. 2 CRISTACHE Nicoleta - Managementul comunicării – strategii de promovare a firmelor româneşti, Ed. Bren, Bucureşti, 2004, pg.38. 5 Fiind rezultatul posibil al fatalităţii, al unor acţiuni maliţioase, sau chiar al prostiei ridicate la rang de pseudo-ştiinţă, crizele majore, din punctul de vedere al capacităţii lor disfuncţionale, au ieşit din tiparul sec. XX, respectiv al războaielor mondiale şi / sau al bipolarităţii unor alianţe politico-militare cu anvergură planetară, intrând in tiparul sec. XXI, respectiv al neconvenţionalului, al atipicului şi al agresiunilor de tip hibrid. Mai mult ca niciodată în istoria planetară, criza generată de agentul patogen SARS – CoV 2, a relevat fragilitatea mecanismelor sociale cu rol de contracarare, precum şi capacitatea disfuncţională majoră a unei crize pandemice, astfel că subiectul temei de disertaţie Particularităţile comunicării interne în situaţii de criză ale organizaţiilor, este de maxim interes şi de o actualitate presantă pe care, din nefericire, o resimţim zilnic fiecare dintre noi.ro_RO
dc.language.isoro_ROro_RO
dc.publisherUniversitatea "Dunărea de Jos" din Galațiro_RO
dc.subjectManagementro_RO
dc.subjectStrategii și Politici Managerialero_RO
dc.titleLucrare de disertaţie Particularităţile comunicării interne în situaţii de criză ale organizaţiilor studiu de caz – criza generată de pandemia COVID - 19ro_RO
dc.typeDissertation Thesisro_RO


Fișiere la acest articol

Thumbnail
Thumbnail

Acest articol apare în următoarele colecții(s)

Arată înregistrarea sumară a articolului