Utilizarea Tehnologiei Informației în Gestionarea Patrimoniului Cultural

Abstract

Schimbǎrile radicale și intempestive provocate de recenta crizǎ sanitarǎ globalǎ a anului 2020, cu implicații încǎ insuficient cunoscute, însǎ resimțite în plan economic, social, politic, cultural și ideologic, obligǎ societatea (în ansamblul ei, și nu doar organizațiile) la flexibilitate/adaptabilitate – inovare – proactivitate, prin care sǎ poatǎ accesa, procesa, adapta și implementa cele mai noi tehnologii de informare și comunicare actuale. Măsurile de prevenire și combatere a pandemiei globale și cele dispuse pentru protejarea sănătǎții și siguranței oamenilor în contextul generat de criza Covid-19, au afectat și destabilizat întreaga societate, Dacǎ sectoarele productive (agricole, industriale, comerciale, etc.) - care opereazǎ de ceva mai mult timp și mai bine, mai aplicat, cu cele mai avansate tehnici informatizate – s-au adaptat mai ușor noilor reguli impuse de supraviețuire și funcționare, sectorul național cel mai grav afectat – alǎturi de cel din servicii de tip Horeca și turism – este și cel cultural. De la nevoia comunicǎrii profesionale, de stat și publice ultrarapidǎ, urgentǎ, promptǎ, la nevoia menținerii – fie și minimale – a comunicǎrii interumane, a socializǎrii-surogat în condițiile izolǎrii la domiciliu, restricționǎrii mobilitǎții persoanelor și “distanțǎrii sociale” în locul întȃlnirilor și relaționǎrii face to face, interzise, totul a trebuit sǎ se restructureze fundamental, sǎ se reorganizeze și reorienteze într-un orizont de timp imediat, astfel încȃt bulversarea vieții personale și sociale sǎ fie cȃt mai rapid și mai eficient minimizatǎ. Muzeele și bibliotecile, teatrele, filarmonicile, operele, galeriile și școlile de artǎ, cinematografele și așezǎmintele culturale, instituțiile publice de prestare a serviciilor culturale și administrare în domeniul culturii, au trebuit sǎ amȃne, suspende și/sau sǎ anuleze toate activitățile cu public, ceea ce a dus la pierderi uriașe, mai cu seamǎ pentru sectorul cultural creativ independent (organizații culturale și artiști) lipsit de unica sursǎ de finanțare: cea prin efort propriu. În domeniul culturǎ, lipsa dotǎrilor/infrastructurii tehnologice de ultimǎ orǎ, a informațiilor, cunoștințelor și practicilor celor mai avansate în domeniul tehnologiei informațiilor și comunicǎrii, a resursei umane specializate, a politicilor și procedurilor aplicate domeniului, a generat derutǎ, panicǎ, blocaje, soluții amatoriste, întȃrzieri și amȃnǎri nepermis de mari, pierderi considerabile pe toate palierele. 5 Toate acestea au prejudiciat serios și pe termen cel puțin mediu, imaginea, vizibilitatea, viabilitatea/perenitatea, credibilitatea, adaptabilitatea de sens și conținut a domeniului cultural la cerințele vieții contemporane, la exigențele actuale ale umanitǎții în raport cu memoria ei colectivǎ, a cǎrei pǎstrǎtoare și garant este, singurul domeniu ce se adreseazǎ deopotrivǎ de mult, rațiunii – inimii – conștiinței: Cultura! În absența unei digitalizǎri – prealabile și cȃt mai corecte/exhaustive, cu putințǎ – a resurselor culturale, numeroși operatori culturali s-au vǎzut nevoiți fie sǎ improvizeze ( de exemplu, transmiterea pe canalul Youtube a unor înregistrǎri proprii de spectacole, concerte, evenimente culturale anterior realizate, la calitate și rezoluție tehnicǎ variabilǎ, mai degrabǎ slabe), fie sǎ amȃne/suspende temporar activitatea, cu efecte negative și total nedorite asupra publicului, consumatorilor culturali, asupra însuși standardului unei vieți personale și sociale racordate la realitatea zilelor noastre. Frica de a nu pierde vizitatorii, spectatorii, cititorii, publicul larg, din cauza aplicǎrii extinse a culturii digitale, aceastǎ teamǎ generalizatǎ a operatorilor culturali romȃni cǎ publicul va prefera mai degrabǎ imaginile digitale, experiențele și tururile virtuale ale colecțiilor muzeale, culturale, adicǎ perceperea tehnologiilor moderne mai degrabǎ ca o amenințare, iar nu ca o oportunitate, nu a fǎcut decȃt sǎ accentueze și mai mult decalajul de dezvoltare existent între țara noastrǎ și celelalte state membre ale Uniunii Europene, în domeniul adaptǎrii la contextul tehnologic și informațional curent. Cu siguranțǎ, cele mai recente experiențe de viațǎ și de muncǎ în contextul crizei globale pandemice, au modificat radical concepția, materializarea, conservarea, comunicarea și partajarea actului artistic, evenimentelor și informațiilor, inclusiv culturale, a metodelor și mijloacelor/instrumentelor de a face, de a proteja și de a promova culturǎ. Prioritatea absolutǎ (și) a sectorului cultural o reprezintǎ procesul de adaptare a ofertei, conținuturilor și consumului cultural. A trecut vremea discursurilor goale de conținut și a strategiilor formale, și a sosit timpul ca, dezbaterile pline de sens și subtanțǎ sǎ se materializeze în politici culturale specifice și a unui mix de marketing cultural țintit, la care se ajunge doar prin cunoașterea și aprofundarea mediului intern (endogen) propriu, corelat influențelor externe (exogene) ale sectorului Culturǎ. Managementul clasic, tradițional, adesea realizat amatorist sau ad-hoc, atȃt cel cultural-administrativ, cȃt și cel artistic, și-a arǎtat plenitudinea deficiențelor și disonanțelor sale, între care formalismul, inacțiunea și/sau reactivitatea, cosmetizarea decalajelor și a problemelor grave, sistemice - sunt cele dintȃi. Astfel, invențiile tehnologice de ultimǎ orǎ devin condiție sine-qua-non a schimbǎrilor urgente și re-creerii/adecvǎrii/managementului - organizațional, informațional, educațional, al situațiilor de crizǎ, al cercetǎrii și dezvoltǎrii, etc.-, promovǎrii managementului strategic, modernizǎrii și reproiectǎrii manageriale a autoritǎții/instituțiilor publice prin asimilarea cunoștințelor, bunelor practici și expertizei manageriale din mediul privat1 - național și global. Noile tehnologii ale informației și comunicǎrii și-au dovedit relevanța nu numai ca suport pentru flexibilizarea și creșterea capacitǎții de a adapta, corela, procesa informații, date și activitǎți în managementul oricǎrei organizații2, ci și pentru îmbunǎtǎțirea gradului de interactivitate culturalǎ și a experienței de vizitare - fie și numai virtualǎ - a patrimoniului cultural, a accesibilitǎții, atractivitǎții și, în cele din urmǎ, a rezilienței culturii în vremuri de aprigǎ încercare3. Nevoia de eficientizare și digitalizare a produselor și serviciilor publice specifice sectorului cultural, abordate simultan cu reașezarea administrativǎ și realocare de resurse, reconsiderarea și adaptarea strategiei culturale naționale, sunt prioritǎți stringente ale culturii care a dovedit cǎ poate rezista timpului și vremurilor de dramaticǎ încercare. În cele ce urmeazǎ și în spiritul celor mai-sus prezentate, se va proceda la o rezumativǎ și inițiaticǎ incursiune privind începuturile, dezvoltarea și stadiul actual al digitalizǎrii și altor noi tehnologii în cultura universalǎ și romȃneascǎ, în general, cu particularizarea unui instrument încǎ util în gestionarea și protejarea patrimoniului cultural național, sistemul e-GISpat. Metodologia de lucru folositǎ4 în realizarea studiului de caz prezentat în capitolul trei al lucrǎrii (“e-GISpat – instrument util de inventariere, conservare, protejare 1 Detaliat la Verboncu, Ion – Modele de modernizare managerialǎ - abordare comparativǎ, în “Analele Universitǎții “Constantin Brȃncuși”, Tg. Jiu, Seria Economie, nr. 4/2010, vizualizat la adresa: http://www.utgjiu.ro/revista/ec/pdf/2010-04.II/1_ION_VERBONCU.pdf 2 Pe larg, la Nistor,Rozalia, Cǎpǎțȃnǎ,Alexandru, Cristea,Dragoș - Tehnologia informației și comunicațiilor în afaceri, cap. 2, Edit. Didacticǎ și Pedagogicǎ, București, 2009, pag.59 – 83. 3 “Dar, în perioade de criză, îndoiala este înlăturată și relevanța moștenirii culturale devine clară. De multe ori, criza cristalizează ceea ce este cel mai important.”(Poulot,Dominique,Hoffman,Sheila K, Brulon-Soares,Bruno, Cobley,Joanna- Aftermath of Cultural Heritage Disasters, in “Museum worlds”, 2019, pag. 200, la:https://www.berghahnjournals.com/view/journals/museum-worlds/7/1/armw070113.xml) 4 Martori fotografici și documentari ai activitǎții de cercetare, documentare, analizǎ, și comunicare pe parcurs a rezultatelor cercetǎrilor în domeniul protejǎrii monumentelor istorice, în Anexa 1. 7 șipromovare a promovare a patrimoniului cultural național, în gestionarea Direcției Județene pentru Culturǎ – Brǎila), s-a bazat pe: • inițiere și formare profesionalǎ în domeniul utilizǎrii tehnologiei GIS aplicate domeniului protejǎrii patrimoniului cultural imobil; • studiu și documentare sistematicǎ în arhive -letrice și electronice-, baze de date specifice, tehnologii și metode inovative în domeniul restaurǎrii/conservǎrii patrimoniului cultural (mobil și imobil); • mǎsurǎtori și cercetǎri în teren; • aplicare de interviuri specialiștilor în domeniul conservǎrii și restaurǎrii bunurilor de patrimoniu cultural, pe baza noilor tehnologii; • up-datarea cunoștințelor și informațiilor prin participarea la proiecte și sesiuni de comunicǎri științifice naționale și internaționale, în domeniul tehnologiei informațiilor și a celor mai recente cercetǎri științifice aplicate domeniului protecției patrimoniului cultural, expertize experimentale. Din punct de vedere structural, lucrarea de fațǎ este împǎrțitǎ în 3 capitole distincte, și 12 subcapitole, prin care se face o trecere în revistǎ, gradualǎ, a unor probleme și preocupǎri - deja uzuale – în domeniul aplicabilitǎții pe scarǎ largǎ a noilor tehnologii și în reconfigurarea deopotrivǎ a sectorului cultural creativ independent, producției culturale, experiențelor de vizitare, administrației culturale, evidenței – conservǎrii – monitorizǎrii – protejǎrii monumentelor istorice și de arheologie, cercetǎrii, restaurǎrii și prezervǎrii bunurilor culturale mobile și patrimoniului cultural imaterial, a planificǎrii și distribuției urban-teritoriale și geo-spațiale a monumentelor istorice, a peisajului cultural-istoric5. Cel puțin încadrarea teritorialǎ a acestor peisaje culturale, necesarǎ unei încadrǎri tipologice și elementelor sale specifice, reprezintǎ atȃt pentru domeniul arheologie, cȃt și pentru patrimoniul cultural construit, un reper și o necesitate obiectivǎ în administrarea celor douǎ domenii de activitate și responsabilitate pentru serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii (DJC -uri). 5. “Peisajele cultural-istorice sunt acele ansambluri teritoriale, cu valoare de simbol, identitare regional și local, mai vechi de o generație – sau, cum se explicǎ din ce în ce mai mult, mai vechi de un eveniment istoric care a dus la o schimbare bruscǎ a societǎții.” (Baciu, Nicolae – Dinamica și tipologia peisajului. Note de curs, Bioflux, Cluj-Napoca, 2014, pag.55). Cf. Recommendation concerning the Safeguarding of Beauty and Character of Landscapes and Sites, UNESCO, 11 decembrie 1962: “În scopul prezentei recomandări, protejarea frumuseții și caracterului peisajelor și siturilor este considerată conservarea și, dacă este posibil, restabilirea aspectului peisajelor și siturilor naturale, rurale și urbane, fie ele naturale sau artificiale , care au un interes cultural sau estetic sau formează împrejurimi naturale tipice.” , consultatǎ la: http://portal.unesco.org/en/ev.php-URL_ID=13067&URL_DO=DO_TOPIC&URL_SECTION=201.html.