Implicarea personalului în activitatea de securitate și sănătate în muncă
Dată
2020-07Autor
Vîrlănuță, Liviu Gabi
Abstract
Implicarea personalului reprezintă esența managementul securității și sănătății în muncă (SSM). Forța de muncă implicată în totalitate în managementul sănătății și securității în muncă, cât și un sistem vibrant al reprezentanților locurilor de muncă din punct de vedere sănătate și securitate care să acționeze alături de top management, reprezintă o parte esențială a acestei viziuni.
Lucrătorii dețin cele mai multe informații privitoare la munca pe care o realizează, deci ei sunt în poziția cea mai bună de a-i ajuta pe manageri să dezvolte sisteme de lucru sigure care să fie eficace în practică.
Comunicarea cu angajații reprezintă furnizarea și schimbul de informații și instrucțiuni ce permit unei organizații să funcționeze eficient și angajaților de a fi informați în mod corespunzător despre progres.
Consultarea este un proces prin care conducerea și angajații sau reprezentanții acestora examinează și discută împreună probleme de interes reciproc. Aceasta implică căutarea unor soluții acceptabile pentru probleme printr- un schimb onest de opinii și informații. Consultarea nu elimină dreptul managerilor de a gestiona – în definitiv, ei vor trebui să ia decizia finală – dar aceasta nu impune o obligație prin care punctele de vedere ale angajaților să fie solicitate și luate în considerare înaintea luării deciziilor. Consultarea necesită elemente de comunicare bidirecțională în timp util.
Prin implicare se înțelege dezvoltarea relațiilor între angajați și angajatori bazate pe colaborare și încredere și cultivată ca parte a managementului de sănătate și securitate. Aceasta înseamnă mai mult decât a consulta pur și simplu lucrătorii. Implică un angajament în vederea soluționării problemelor împreună.
Legislația actuală olicită angajatorilor să ofere informații angajaților, instruire și formare profesională și să se angajeze în consultarea cu angajații.
Acestea sunt cele mai de bază forme de implicare a lucrătorilor, dar este esențial a fi îndeplinite corespunzător. Ele formează fundamentul pentru etapa finală de implicare a lucrătorilor care, deși nu este cerut în mod specific de lege, presupune tipuri de schimbări în comportamentul managerilor și lucrătorilor, schimbări ce vor conduce la locuri de muncă mai sigure și mai sănătoase.
Dar această etapă finală – implicare sau participare deplină – este dificil a se legifera. Este nevoie de dezvoltarea unor relații de colaborare și încredere. Trebuie urmată calea de încurajare a organizațiilor și personalului acestora de a înainta continuu către acest obiectiv,
Implicarea personalului în activitatea de securitate și sănătate în muncă
S.C. Șantierul Naval Damen Galați S.A.
5
indicând exemple de astfel de bune practici și beneficiile pe care anumite organizații le câștigă.
Această lucrare cuprinde patru capitole și sunt prezentate după cum urmează:
În capitolul 1 sunt prezentați pașii necesari privind implicarea lucrătorilor în activitatea de sănătate și securitate în muncă. O implicare eficientă a lucrătorilor poate reduce accidentele și îmbolnăvirile, astfel încât dacă strânsa cooperare dintre top management și reprezentanții locurilor de muncă pe cale de SSM va avea succes, vom avea lucrători mai sănătoși.
În capitolul 2 am realizat prezentarea companiei S.C. Șantierul Naval Damen Galați S.A. Obiectul de activitate al societății este proiectarea și construcția navelor maritime și fluviale. Capitolul 3 este reprezentat de studiul de caz efectuat la S.C. Șantierul Naval Damen Galați S.A. în ceea ce privește conștientizarea și implicarea lucrătorilor în activitatea de sănătate și securitate în muncă.
Ultima parte a lucrării cuprinde concluzii și recomandări cu privire la creșterea implicării lucrătorilor în activitatea de sănătate și securitate în muncă.