Managementul Conflictelor

Abstract

Un studiu efectuat în America de către o Agenție de Management a arătat faptul că majoritatea managerilor de la nivelul conducerii firmei, precum şi cei de la nivelul intermediar, îşi petrec aproximativ 24% din timpul lor pentru găsirea soluțiilor unor stări de conflict. Acest fapt este una dintre numeroasele dovezi care atestă importanţa, cel puţin similară, a managementului conflictului în raport cu celelalte funcţii ale managementului. Situaţii deosebite se află în organizaţiile din spaţiul est-european, în care, o lungă perioadă de timp, chiar și în România, orice conflict latent era estompat prin diferite metode, iar orice situație conflictuală declanşată sau manifestată era înlăturată prin mijloace brutale. Prin urmare, nu se poate discuta de existenţa unei experienţe, sau a unei culturi privind soluţionarea conflictelor, fie ele inter-personale, inter-grupuri sau inter-organizaţii. Astfel, în România şi în multe alte ţări foste comuniste, existenţa unui număr mare de conflicte şi amplificarea acestora, pe fondul unei economii sărace a făcut ca numărul conflictelor de muncă să crească foarte mult. Mai mult decât atât, şi după ’89, o serie de conflicte, au fost soluţionate cu aceleaşi metode, mijloace și în aceeaşi manieră. Practicarea unui management al conflictelor defectuos atât la nivel microeconomic, cât şi la nivel macroeconomic, a dus la apariţia unor conflicte violente şi de mari proporţii (cum au fost mineriadele din ’90 şi ’99). Lunga tranziţie a ţării spre economia de piaţă, fără orizonturi pozitive în domeniul economic şi social, caracterizată prin instabilitate politică, corupţie, favoritism şi sărăcia accentuată a populaţiei, a dus la un grad foarte mare de sindicalizare. Sindicatele, în cele mai multe cazuri, datorită puterii financiare scăzute, recurg la greve, marşuri, manifestaţii, pichete, ca forme de manifestare a conflictelor. 6 Existenţa unei ponderi mari a salariaţilor bugetari în total forţă de muncă activă şi desele conflicte cauzate de recompensele materiale (şi nu numai) foarte mici, determină atât adevărate conflicte naţionale pe meserii, şi duc şi la o concentrare a activităţii Executivului în vederea găsirii unor modalităţi de soluţionare a acestor conflicte. Însă imposibilitatea acestuia de a răspunde pozitiv tuturor cerinţelor angajaţilor duce la o stare generală de nemulţumire şi neîncredere în rândul populaţiei. Prin urmare se impune studierea şi implementarea unui management al conflictelor şi la nivel guvernamental. Pentru rezolvarea situaţiilor conflictuale, însă, nu este suficient un management al conflictelor adecvat, ci este totodată necesar să se acţioneze asupra cauzelor care duc deseori la astfel de situaţii. Un dialog social deschis şi continuu, o comunicare totală şi eficientă, odată cu formarea unei atitudini corespunzătoare a individului faţă de societate, ar putea duce la evitarea unor situaţii conflictuale, deoarece ar permite atât individului, cât şi grupului, cunoaşterea atribuţiilor şi responsabilităţilor ce îi revin, dar şi a misiunii şi obiectivelor organizaţiei şi a felului în care realizarea, sau nerealizarea acestora, se va răsfrânge asupra sa, respectiv asupra societăţii. Lucrarea este structurată pe trei capitole, primul capitol prezintă conflictul ca şi concept, modele de manifestare şi evoluţie, forme ale conflictelor mai puţin luate în considerare în teorie şi în practică, respectiv conflictele care au ca şi origine stresul, politica sau situarea între etic şi neetic a comportamentului organizaţional, iar cel de-al doilea capitol prezintă societatea Transurb SA. Pentru ca managemenetul conflictelor să dea rezultatele aşteptate este necesară o abordare adecvată a fiecărei situaţii conflictuale, care să ducă la adoptatea celei mai bune soluții de management al conflictelor, ceea ce nu este posibil fără o prealabilă analiză a cauzelor, formelor de manifestare şi a efectelor pozitive şi negative ale respectivului conflict, odată cu o bună stăpânire a procedurilor de management al conflictelor.