Impactul Investițiilor Străine Directe asupra economiei românești
Dată
2020-07Autor
Apostu, Anamaria
Abstract
Impactul investiţiilor străine directe (ISD) asupra creşterii economice a unei ţări este
amplu dezbătut în literatura de specialitate. Astfel, având în vedere importanţa ISD pentru
dezvoltarea economică a unei ţări, dar și pentru satisfacerea nevoii de capital, este necesar ca
atragerea ISD să facă obiectul unor acţiuni publice bine țintite şi persistente în timp. Sursele
publice de investiții sunt limitate de diverse interese naționale care au ca tendință să capete
prioritate: plata salariilor și a pensiilor, atingerea țintei de deficit bugetar, etc. Fără investiții,
economia pierde. În momentul în care resursele publice sunt limitate, trebuie încurajată
finanțarea privată.
În literatura de specialitate, dar și în mediul public, sunt frecvent discutate efectele pe
care ISD le au asupra prosperității economice și sociale a unei țări. În conformitate cu
literatura de specialitate1, ISD are, de cele mai multe ori, un impact pozitiv, fiind influențat
de: mărimea și gradul de dezvoltare a pieței gazdă, stabilitatea economică, stabilitatea politică,
calitatea infrastructurii și schimbul sau comerțul liber. Totodată, rezultatele sau impactul ISD
sunt influențate de: costul cu forța de muncă, climatul de afaceri, stimulentele fiscale,nivelul
de educație și deschiderea piețelor etc.
În această lucrare am ales să scoatem în evidență impactul politicilor publice în
atragerea investitorilor străini, deoarece considerăm că statul are o influență majoră asupra
economiei și este esențial ca acesta să stabilească cadrul instituţional şi legal în care
acţionează agenţii economici. Obiectivul studiului îl reprezintă evaluarea impactului ISD
asupra creșterii economice în România începând din anii 1990 precum și a eficienței
strategiilor de politică publică orientate spre atragerea investiţiilor străine.
Lucrarea este structurată în 4 părți, în afara Introducerii (Prima parte). A doua parte
cuprinde concepte teoretice, modul de realizare al investițiilor străine directe, noțiuni concrete
din literatura de specialitate pentru a stabili care sunt determinanții investițiilor străine directe
precum și care sunt efectele, pozitive și negative, pe care acestea le generează în economiile
țărilor gazdă.
1 Bloomstrom, Lipsey, Zejan (1994); Balasubramanyam, Salisu, Sapsford (1996); De Mello (1997); Borensztein,
Gregorio, Lee (1998); Lim (2001); Carkovic şi Levine (2002); Alfaro (2003) etc.;
5
Partea a treia realizează o analiză asupra cadrului legislativ din România și în ce măsură
țara noastră este atractivă pentru investitorii străini. De asemenea, analizăm impactul
investițiilor străine directe în perioada 1990-2018.
A patra parte a lucrării vine în completarea analizei începută anterior și analizează
performanța în atragerea investițiilor străine directe înregistrată în unele state din regiune,
membre ale UE și cu o istorie a tranziției similară, cu accent asupra principalelor asemănări și
diferențe. Astfel, ne propunem să demonstrăm impactul investițiilor străine directe asupra
creșterii economice din aceste state pentru a evidenția nevoia unor măsuri de politică publică
care să stimuleze atragerea investițiilor străine directe.
Lucrarea de față are rolul de a oferi o imagine clară asupra efectelor, atât pozitive cât și
negative, rezultate din activitatea întreprinderilor cu capital străin prezente în România
precum și a necesității implementării unor măsuri de politică publică care să stimuleze
atragerea investițiilor străine directe, determinând astfel creștere economică în țara gazdă.