Studiu comparativ în vederea adoptării şi implementării unei metode moderne de calculaţie a costurilor în producţia de utilaje pentru construcţii S.C. CITADINA S.A. BUCUREŞTI
Dată
2020-07Autor
Geru, Cristina Alina
Abstract
Lumea este într-o continuă schimbare, cu evoluţii surprinzătoare, urmată de involuţii la fel de neaşteptate.
Actualmente, ne aflăm într-o situaţie nouă a istoriei economiei mondiale, complexă, dominată de instabilitate şi incertitudine, datorată unei epidemiii la nivel mondial cu noul coronavirus COVIT-19 . Impactul este puternic şi s-a extins în toată lumea într-un ritm extrem de alert.
Astfel, firmele, sunt nevoite să facă faţă provocărilor unui context economic din ce în ce mai instabil. Acestea trebuie să supravieţuiască puterii de cumpărare din ce în ce mai scăzute a populaţiei.
Dacă într-o economie neafectată de probleme, firmele au funcţionat prin aplicarea unor mecanisme economice cu rezultate previzibile, în noile condiţii este necesară crearea unui „consiliu de criză” care să analizeze obiectiv şi profesional situaţia internă şi contextul extern pentru a oferi soluţii pe termen îndelungat.
În componenţa acestui consiliu trebuie să facă parte reprezentanţi ai tuturor departamentelor, inclusiv responsabilul cu organizarea contabilităţii de gestiune, iar măsurile propuse să vizeze compartimentele: tehnic, financiar, resurse umane, contabilitate.
Soluţia este realizarea unei mai bune gestionări a resurselor firmei şi oferirea de produse şi servicii care să facă faţă concurenţei.
Utilizarea informaţiilor de tip cost în luarea deciziilor, folosirea unor metode de calculaţie a costurilor moderne şi eficiente poate duce la regândirea sistemul informaţional şi decizional al firmei. Managemetul trebuie să adapteze resursele şi capacităţile companiei în funcţie de cunoştinţele de care dispune privind oportunităţile şi riscurile existente pe piaţă.
Lucrarea de disertaţie are în vedere tocmai implementarea soluţiilor de la nivelul microeconomic privind alegerea unor soluţii cât mai obtime în ceea ce privesc costurile.
În acest sens, metodologia înseamnă ştiinţa integrată a metodelor, iar metoda fiind mersul raţional al spiritului pentru a descoperi adevărul.
Metodologia înglobează în mod natural, înainte de toate, logica, setul regulilor care conduc mecanismul gândirii şi cele două prelungiri spre lumea exterioară: intuiţia şi experimentul.
În final, ea apare ca o descoperire a unităţii omului în faţa varietăţii câmpurilor de acţiune, respectiv, ca o reacţie în faţa complexităţii situaţiilor.
3
Metodologia de calculaţie a costurilor este un ansamblu coerent de soluţii în raport cu care trebuie să se desfăşoare toate acţiunile necesare realizării obiectivului fundamental al contabilităţii de gestiune şi anume controlul condiţiilor interne de producţie prin intermediul costului de producţie.
Contabilitatea de gestiune are instrumentele şi mijloacele necesare pentru susţinerea strategiilor entităţii prin metode noi de calculaţie şi gestiune a costurilor, care să urmărească procesele economice şi adaptarea mai uşoară la schimbări, indiferent de natura lor.
Metodologia de calculaţie a costurilor nu reprezintă doar succesiuni de operaţiuni tehnice, ci vizează în special susţinerea deciziilor de management.
Metodele de calculaţie moderne, sunt adaptate tehnologiilor industriale avansate, asistate de sisteme automatizate informatice, implementate în ţări cu economii avansate, au devenit alternative ale metodelor de calculaţie clasice aplicate în firmele din România.
Desigur, aplicarea acestora, implică asigurarea condiţiilor logistice şi conceptuale, inclusiv deschiderea managementului pentru a accepta schimbarea viziunii şi acceptarea modernizării entităţii din punct de vedere organizatoric, tehnologic, contabil şi managerial.
Scopul alegerii temei de disertaţie
Domeniul contabilităţii de gestiune oferă ocazia efectuării unor studii experimentale complexe asupra posibilităţilor de alegere a metodologiei de calculaţie a costurilor întreprinderilor industriale, luând în considerare menţiunea legislativă privind posibilitatea alegerii modului de organizare şi a metodei de calculaţie de către fiecare entitate economică.
Am abordat această temă cu scopul de a analiza posibilitatea alegerii metodei de calculaţie a costurilor pe exemplul unei entităţi care îşi desfăşoară activitatea în industria de producţie utilaje pentru construcţii.
Tendinţele noi în folosirea tehnologiilor avansate de producţie impun necesitatea schimbării viziunii privind contabilitatea de gestiune şi orientarea acesteia către susţinerea deciziilor manageriale.
Scopul cercetării îl constituie alegerea metododei de calculaţie a costurilor prin implementarea metodelor moderne de calculaţie, în industria producţiei de utilaje pentru construcţii.
Demersul ştiinţific nu s-a rezumat doar la aspecte teoretice, ci a mers mai departe cu verificarea gradului în care se pot aplica aceste metode în sectorul studiat, prin evidenţierea avantajelor, dezavantajelor folosirii metodelor clasice comparativ cu cele moderne.
4
Prin efectuarea cercetării s-a urmărit obţinerea unor răspunsuri la probleme actuale din domeniul contabilităţii de gestiune, prin efectuarea unui studiu asupra unor întreprinderi care funcţionează în industria de producţie de utilaje pentru construcţii.
Motivaţia alegerii temei
Lucrarea a urmărit două direcţii de cercetare: una conceptuală, prin aportul adus la sporirea gradului de cunoaştere a contabilităţii de gestiune şi a modului de organizare a acesteia în societăţile cu profilul de producţie de utilaje şi una practică prin accesarea şi respectiv modernizarea metodologiei de calculaţie a costurilor în sectorul menţionat.
Sinteza principalelor părţi ale lucrării de disertaţie
Capitolul I „Delimitări conceptuale privind metodele de calculaţie a costurilor” debutează cu descrierea succintă a celor 2 metode de calculaţie a costurilor şi anume ; Target Costing şi Metoda pe comenzi, adoptând conceptele şi particularităţile acestor metode de calculaţie a costurilor
În capitolul II „Aspecte privind organizarea contabilităţii manageriale în producţia de utilaje pentru industria de construcţii” am abordat rolul şi importanţa indistriei producatoare de utilaje pentru construcţii, dar şi rolul calculaţiei costurilor în scopul ajutării manageriolor pentru luarea deciziilor.
În capitolul III “ Studiu comparativ în vederea adoptării si implementării unei metode moderne de calculaţie a costurilor în producţia de utilaje pentru construcţii” am pus în aplicare cele doua metode Target Costing vs. Metoda pe comenzi, în vederea alegerii celei mai obtime soluţii în scopul obţinerii de profit cât mai mare şi reducerea cheltuielilor pe cât posibil.
După studiul efectuat în cadrul S.C Citadina S.A am elaborat un set de avantaje si dezavantaje privind metoda obtimă de calculaţie a costurilor fiind un suport al deciziilor şi politicilor privind managementul.