Riscurile în procesul creditării. Căi de prevenire și de combatere a acestora

Abstract

Riscurile reprezintă pierderi asociate unor evoluții adverse a rezultatelor. Măsurarea și caracterizarea unui risc are nevoie de determinarea expunerii la risc, sensibilitatea la acest risc și hazardul care l-a cauzat. Expunerea la risc reprezintă volumul expunerilor sensibile la evenimente externe, iar sensibilitatea este variația rezultatelor la variația întâmplărilor subadiacente. Determinarea acestei teme a fost dată de importanța riscurilor bancare in activitatea acesteia și de a analiza posibilele cauze care pot duce la remedierea lor. Preocuparea permanentă de a minimiza expunerea la risc are efecte pozitive și asupra comportamenului salariaților care devin mai riguroși și mai conștiincioși în îndeplinirea sarcinilor de serviciu și nu este de neglijat nici efectul psihologic de descurajare a unor activități frauduloase. Existența unor programe adecvate pentru prevenirea și controlul riscurilor bancare contribuie și la impunerea instituției în cadrul comunității bancare, nu de puține ori experiența unor astfel de programare condiționând admiterea sau participarea băncii respective la asociații interbancare sau obținerea unor calificative superioare din parta autorității bancare. În primul capitol am prezentat la modul general noțiunea de risc, factorii care au dus la apariția acestora, managementul lor și impactul acordurilor Basel asupra managementului riscului în bănci. În cel de-al doilea capitol am analizat fiecare risc în parte, am scos în evidență trăsăturilor lor esențiale precum și măsurile care se pot lua pentru diminuarea existenței acestora. În cel de-al treilea capitol am vorbit despre prevenirea și combaterea riscului bancar și am evidențiat și am analizat căile de reducere a riscurilor, precum și reglementările cu privire la acestea. În ultimul capitol, și anume acela al studiului de caz, am analizat unii dintre cei mai importanți indicatori specifici măsurării riscurilor în activitatea bancară la nivelul a 3 bănci pe o perioadă de 5 ani. Riscul de creditare arată posibilitatea apariției unor modificări care pot afecta modul în care creditul acordat este utilizat și mai ales din punct de vedere al băncii să 4 sugereze posibilitățile concrete ca acest credit să fie rambursat, atât principalul cât și costurile acumulate ale creditului. Obiectivele managementului riscurilor bancare constă în minimizarea riscurilor cu care se confruntă instituția, astfel încât să fie posibilă maximizarea valorii afacerii și minimizarea pierderilor bancare și de a obține un profit cât mai mare. Cunoașterea riscurilor și predictibilitatea acestora reprezintă o funcție esențială in cadrul insituțiilor bancare și este un element caracteristic al instituției respective. Principalele scopuri ale gestiunii riscurilor bancare sunt: asigurarea perenității instituției, extinderea controlului intern, facilitatea prețului deciziei și reechilibrarea portofoliilor de activități. Organele de reglementare bancară au o atenție sporită asupra concentrării riscului de către bănci. Obiectivul principal al organului de reglementare cu privire la managementul riscului de credit este de a împiedica băncile să se bazeze în mod exclusiv pe un client mare sau pe un grup de clienți, dar fără a impune cui pot sau nu băncile să acorde credite. La acordarea creditelor, banca efectuează o analiză a solvabilității clientului cu scopul de a asigura colaborarea doar cu agenți economici cu stabilitate fi nanciară și selectează din portofoliul de credite acumulat pe cele care sunt cele mai convingătoare că vor putea fi rambursate, însă în același timp, trebuie să îi ajute și pe debitori să își mențină condițiile necesare realizării unei utilizări a creditelor respective. Astfel, se face o analiză fi nanciară cuprinzătoare. Datorită unor cauze diverse în ciuda conținutului contractelor de credit pot să apară elemente noi, elemente care pot supune riscului derularea creditelor acordate. Un alt criteriu important al analizelor care se vor face atât înainte de acordarea creditului, dar în special după ce creditul a fost acordat, este de a se stabili dacă creditul este utilizat pentru scopurile declarate și cuprinse în contractul încheiat. Metodele de cercetare folosite sunt alcătuite din analiza și calcularea indicatorilor specifici măsurării riscurilor, iar sumele sunt din sursa site-ulului Băncii Naționale Române și tloate acestea au fost evidențiate în grafice, ajutând la compararea între cele 3 bănci pe o perioadă de 5 ani. De aceea autorii analizează chestiunea riscului de credit punând accept pe principalele gestiuni ale riscului de credit, scoțând în evidență conceptele teoretice care trebuie să stea la baza analizei permanente a modului în care se utilizează creditele respective.