Metode de automatizare a caracterizării si detecției unor substanțe biodisponibile
Abstract
Biodisponibilitatea este definită ca fracțiunea unei substanțe care este absorbită în mod
eficient din tractul gastrointestinal și intră în circulația sângelui [1,2]. Mai multe organizații mondiale
de prestigiu, precum organizația Mondială a Sănătății (OMS), Organizația Food and Drug
Administration (FDA) și Amercain Pharmaceutical Association (APA), au oferit definiții pentru acest
concept des întâlnit în farmacologie, nutriție, toxicologie, deoarece determină cât de eficient un
nutrient sau un medicament își poate exercita efectele în organism.
Pe măsură ce nivelurile de poluare cresc, oamenii devin mai susceptibili la îmbolnăvire, de
aceea este necesară evaluarea și optimizarea biodisponibilității atât a medicamentelor cât și a
nutrienților, acestea fiind cruciale pentru eficacitatea terapiei medicamentoase și pentru asigurarea
unei nutriții adecvate.