Rolul intervențiilor aeromedicale în managementul urgențelor cardiovasculare
Resumen
Bolile cardiovasculare fac parte din categoria afecțiunilor care au ca punct de plecare principal zona inimii și a vaselor sanguine, dar caracterizate de o simptomatologie complexă, cu răsfrângere la nivelul întregului organism. Bolile cardiovasculare reprezintă actualmente principala cauză de deces la nivel mondial. Se estimează că 17,9 milioane de oameni au murit din cauza bolilor cardiovasculare în 2019, reprezentând 32% din totalul deceselor la nivel mondial [1]. Conform unui raport din 2024 al Asociației Americane a Inimii din Statele Unite,aproximativ 127,9 milioane de americani (48,6%) cu vârsta peste 20 de ani sunt diagnosticați cu o boală cardiovasculară, inclusiv boli coronariene, insuficiență cardiacă, accident vascular cerebral sau hipertensiune arterială [2]. Bolile sistemului cardiovascular sunt principala cauză de deces și în UE, fiind responsabile, conform Eurostat, pentru aproape o treime (32,7 %) din toate decesele în 2020 [3]. În 2021, rata standardizată a UE a mortalității cauzate de boli ale sistemului circulator a fost de 343 de decese la 100 000 de persoane.