Studiu privind aportul energetic provenit de la o instalație fotovoltaică
Résumé
Este întotdeauna esențial să se studieze și să proiecteze cel mai potrivit sistem de 
energie solară și să se evalueze performanța acestuia pentru a asigura captarea maximă a 
energiei din module, împreună cu perfecționarea calității, fiabilității și eficienței energiei. 
Obiectivul scrierii acestei lucrări de disertație este de a acoperi un număr cât mai mare, 
în minim de cuvinte, de aspecte posibile ale tehnologiilor solare fotovoltaice, pentru 
diseminarea cunoștințelor care acoperă elementele fundamentale și de practică teoretică. 
Lucrarea este împărțită în 4 capitole. Scopul disertației a fost de a determina aportul 
energetic provenit de la o instalație fotovoltaică pentru o casă din localitatea Vânători, județ 
Galați. Rezultatele au arătat că factorii cei mai importanți în alegerea unei configurații 
optime a sistemului de panouri fotovoltaice sunt numărul de panouri, unghiul de azimut și 
unghiul de înclinare al acestora. Au fost făcute și simulări financiare cu ajutorul unui model 
conceput în Excel. De asemenea, pentru determinarea numărului de panouri, precum și 
parametrii de poziționare, au fost utilizate platformele HelioScope și PVGIS.
Prin diferitele simulări a reieșit o configurație optimă a instalației de cu 8 panouri
fotovoltaice, poziționate la un unghi de azimut de 177,5° și un unghi de înclinare de 35°. 
Această configurație oferă amplasamentului și opțiunea de a fi prosumator, ceea ce poate 
conduce la o recuperare a investiției în 8 ani.
