Aplicație de conducere si monitorizare pentru un sistem de clorinare Îndrumător proiect/
Resumen
Scopul acestei lucrări de licența a fost acela de a proiecta si a realiza o aplicație
software pentru controlul si monitorizarea unui sistem de dozare al clorului într-o
instalație de tratare a apei.
Am fost considerate, conform cerințelor tehnologice, două puncte de injectare a
clorului în apa. Am realizat astfel o aplicație pentru PLC și o aplicație pentru o interfață
grafică HMI (Human Machine Interface) , ambele funcționale si in concordante cu cerințele
tehnologice pentru astfel de instalații. Pentru implementarea acestora, am utilizat pe parte
de hardware automatele programabile din seria Micro 800 și PV800 produse de Rockwell
Automation , iar pe parte de software am utilizat platforma Connected Components
Workbench (CCW) dezvoltata de Rockwell Software.
Pentru a realiza această aplicație, am adoptat mai multe metode și abordări tehnice.
Am început prin identificarea cerințelor specifice ale stației de tratare a apei și am
proiectat un sistem PLC adecvat pentru controlul eficient al punctelor de injectare a
clorului. Am integrat dispozitivele Micro 820 și PV800, configurându-le și programându-le
pentru a asigura funcționalitatea adecvată a stației de tratare.
Interfața grafică HMI a fost proiectată pentru a oferi operatorilor o vizualizare clară și
accesibilă a parametrilor și stării sistemului. Aceasta a permis monitorizarea în timp real a
valorilor cheie, cum ar fi fluxul de apă și nivelul de clor, și a oferit funcționalități de control,
cum ar fi pornirea și oprirea pompelor de injecție a clorului.
După finalizarea implementării, am efectuat teste riguroase pentru a verifica
corectitudinea și robustețea sistemului. Am evaluat eficiența și precizia punctelor de
injectare a clorului, asigurându-ne că cantitatea corectă de clor este distribuită în apa
tratată conform cerințelor.
În concluzie, prin acest studiu am reușit să dezvoltăm o aplicație PLC și o interfață
grafică HMI funcționale pentru o stație de tratare a apei cu clor lichid. Implementarea
noastră utilizând dispozitivele Micro 820 și PV800 în cadrul platformei Connected
Components a permis controlul precis al procesului de tratare a apei și a punctelor de
injectare a clorului. Recomandăm utilizarea acestui sistem în cadrul altor stații de tratare a
apei pentru a asigura un proces eficient și sigur de dezinfecție.