FÂNTÂNĂ INTELIGENTĂ CU AUTOMAT PROGRAMABIL
Abstract
Pe lângă efectul artistic deja creat de către variația jeturilor de apă și a fluxurilor
luminoase sincronizate pe o coloană sonoră, s-a continuat studierea în domeniul analizei
de semnal audio și s-a introdus un nou element: recunoașterea de cuvinte rostite. S-a ales
acest element, deoarece, s-a dorit introducerea unui efect artistic suplimentar celor deja
existente, astfel încât, un cuvânt rostit dintr-o melodie, devine eveniment declanșator
pentru efectul menționat. Astfel, în momentul în care în melodie este rostit un cuvânt cheie,
jeturile de apă și luminile primesc o secvență de comenzi transmisă de către automatul
programabil. Analiza de semnal se realizează în timp real de către o rețea neuronală
antrenată anterior, aceasta returnând o valoarea de adevăr în cazul în care s-a recunoscut
cuvântul cheie, informație ce reprezintă o variabilă de intrare pentru automatul
programabil. În momentul în care aceasta prezintă o valoare de adevăr, A.P-ul trimite
secvența de comenzi corespunzătoare conform programului scris în acesta. De asemenea,
cuvântul poate fi rostit și într-un microfon, prelucrându-se combinația celor două semnale
audio: cel al melodiei și cel al părții vocale, ca spre exemplu, în momentul unui concert, un
anumit cuvânt rostit de către vocalist va declanșa un efect spectaculos.
S-au folosit cunoștințele dobândite în cadrul programului de masterat legate de
antrenarea rețelelor neuronale și de programare a A.P-urilor și s-a îmbinat partea de
analiză audio cu partea de programare secvențială a A.P-ului. În primă fază, s-au adunat
date pentru antrenarea și validarea rețelei neuronale sub formă de fișiere audio, s-a creat
aceasta, s-a antrenat, iar apoi s-a verificat folosind diverse fișiere audio, separate de cele
folosite pentru antrenare și validare și de asemenea în timp real folosind drept periferic de
intrare un microfon de calculator. Pe urmă, s-a trecut la realizarea secvenței logice în
automatul programabil, ce trimite comenzile pentru deschiderea ventilelor aferente
generării jeturilor de apă, respectiv aprinderea LED-urilor, în momentul evenimentului
declanșator sesizat de către rețeaua neuronală. Folosind un simulator software pentru
automatul S7-1200, s-a verificat funcționalitatea secvențelor precizate mai sus.
În concluzie, s-a obținut un efect artistic suplimentar celor deja existente creând un
dinamism complex interpretării compoziției muzicale, folosind procesare de semnal audio
de nivel înalt prin intermediul rețelei neuronale. Privitorii unui astfel de spectacol, vor fi cu
adevărat surprinși și cuprinși de un sentiment de bucurie, admirând jocul de apă și lumini,
parcă viu, sincronizat pe coloana sonoră din fundal.