Cercetări privind sistemul de decongelare prin metode atermice sau mixte
Abstract
Studiile realizate până în prezent au arătat importanța și complexitatea proceselor de
congelare și decongelare a cărnii. Mai mult decât atât, implicarea transferului de căldură în acest tip de procese poate conduce la apariția unor modificări importante ale calității cărnii decongelate. De aceea, din dorința noastră de a ne plia pe necesitățile reale ale industriei cărnii, am găsit a fi oportun nu doar un studiu al decongelării cărnii, ci si un studiu compex al caracteristicilor tehnologice ale cărnii decongelate, care să poată evidenția eficiența metodei de decongelare. În ceea ce privește utilizarea ultrasunetelor în procesul de decongelare, interesul nostru a fost sporit și de faptul că au existat studii care au arătat că acest tip de decongelare este posibil. Legat de această metodă de decongelare există două studii care arată că scurtarea timpului de decongelare este posibilă ca urmare a folosirii ultrasunetelor. Cu toate acestea, literatura de specialitate nu prezintă date referitoare la caracteristicile cărnii decongelate, deși acesta este un aspect foarte important, atât pentru procesator, cât si pentru consumator și, în consecinţă, nu ar trebui neglijat. Acesta este motivul pentru care am considerat că un studiu al caracteristicilor tehnologice ale cărnii decongelate acustic ar putea aduce o contribuție în ceea ce privește alegerea modului de decongelare. Pentru ca rezultatele să fie mai elocvente, am ales ca probă martor în investigațiile ce au urmat, carnea decongelată în aer, aceasta fiind deocamdată metoda cea mai des utilizată de către procesatorii din industria cărnii. Asadar, studiul nostru a încercat să găsească soluții la o problemă nerezolvată încă in industria cărnii, și anume decongelarea cărnii. De aceea, prin acest studiu nu am încercat doar să arătăm că scurtarea timpului de decongelare este posibilă prin folosirea ultrasunetelor în procesul de decongelare. Mai mult decât atât, am acordat o atenție deosebită
alegerii parametrilor ultrasunetelor în procesul de decongelare, astfel încât să nu afectăm proprietățile tehnologice ale cărnii decongelate.