Cercetări privind controlul dezvoltării fitocenozelor în heleştee

Abstract

Plantele acvatice şi palustre reprezintă o categorie importantă de producători primari , implicată direct şi indirect în desfăşurarea funcţiilor ecosistemelor acvatice , a zonelor de ecoton şi terestre adiacente. Componentele ecosistemului –populaţii vegetale , animale , microorganismele şi structura biotopului – sunt subsisteme între care se stabilesc relaţii multiple şi complexe ce asigură desfăşurarea fluxului de energie , a circuitului de materie şi eficienţa mecanismelor de autocontrol. Plantele sunt implicate atît în captarea, convertirea şi stocarea energiei cît şi în transferul acesteia către diferiţi consumatori. În momentul de faţă este recunoscut faptul că pe Terra plantele necesită o protecţie şi conservare ca masură elementară în procesul menţinerii unei funcţionalităţi durabile a diferitelor categorii de sisteme ecologice terestre şi acvatice – Convenţia asupra Diversitaţii Biologice 1992 , Directiva Europeana cu privire la Calitatea Apelor 2002 , Strategia Globală de Conservare a Plantelor 2002 , Convenţia de la Berna 2004 , Arii Importante de Conservare a Plantelor (I.P.A.) Criteriul C (România 2002-2004). Totuşi , o dezvoltare abundentă a plantelor vasculare -acvatice şi palustre din heleştee pot provoca disfuncţionalităţi tehnologice piscicole , ceea ce presupune un control permanent al creşterii şi dezvoltării acestora.