Contribuţii la injectarea reperelor cu pereţi subţiri din materiale polimerice

Abstract

Primele referiri la materialele plastice naturale pot fi regăsite în Vechiul Testament, acestea aflându-se la baza materialelor polimerice moderne din ziua de azi. Materialele plastice timpurii erau bio-derivate din materialele naturale cum ar fi gălbenușul de ou, cazeina din lapte și proteinele din sânge care sunt polimeri organici sau coarne de bovine ori carapacea de broască țestoasă utilizate pentru ferestre, felinare sau piepțeni. În perioada de după primul război mondial datorită îmbunătățirilor tehnologice din domeniul chimiei apare o explozie de noi materiale polimerice ca: PCV (1920), PS (1930), PE (1933), PET (1941), PP (1954) etc. În 2014 după o pauză de mai bine de două decenii, Jamie Garcia chimist în cadrul IBM tot dintr-o greșeală descoperă două noi materiale polimerice sintetice cu proprietăți remarcabile. Cele două materiale (unul gelatinos elastic și unul amorf) fac parte din clasa de materiale PHT și sunt ușoare, mai rezistente ca un os dar în același timp flexibile, ieftine, reciclabile, rezistente la solvenți, cu proprietăți de semiconductori dar nu în ultimul rând cu memorie. Domeniile de utilizare a acestor noi materiale sunt variate putând fi folosite ca materiale reciclabile ieftine, în industria prelucrătoare, aerospațială sau auto [1,2,3- 4].