Humor, argot und code-switching

Abstract

Tendința ludică pe care o oferă limba poate fi uneori mai puternică decât dorința de a le înțelege. Am încercat să găsesc o coerență între cele trei fenomene din titlu plecând de la premisa că sistemul limbii ca atare este răspunzător doar până într-un anumit punct de umor, care trebuie analizat în funcție de contextul producerii și receptării sale. Plecând de la o paralelă între teoria izotopiei lui Greimas și cea a scripturilor lui Raskin, care e una din cele mai influente teorii structurale ale umorului, am încercat să le găsesc punctele de convergență și punctele slabe, concluzionând că limitarea la semantică, mai ales la cea structurală, este insuficientă pentru a explica fenomenul. De cealaltă parte, argoul care și-a pierdut de-a lungul timpului funcția criptică și pătrunde în toate domeniile vieții cotidiene, este un bun declanșator de umor fie atunci când este vorba de luarea peste picior al unui neinițiat, fie când avem de-a face cu schimbări de cod neașteptate.