PIAŢA PRODUSELOR ALIMENTARE BIO - analiză comparativă a reclamelor pentru mărci şi percepţia consumatorilor
Dată
2021Autor
Mărgărit, Mihai
Abstract
“Marketingul reprezintă un proces social şi managerial prin care grupurile sau indivizii obţin ceea ce le trebuie sau îşi doresc prin crearea şi schimbul de produse ori valori cu alte grupuri şi indivizi”.
Philip Kotler
Lucrarea de faţă îşi propune să studieze piaţa produselor alimentare din România şi comportamentul consumatorilor de produse BIO în cadrul ultimului deceniu dar şi în contextul actual, observând diferenţele şi tendinţele de dinainte şi din timpul pandemiei de coronavirus. În elaborarea acestei lucrări au fost folosite referinţe din cărţi de specialitate precum şi articole, păreri, declaraţii de presă, informări şi interviuri ce au rolul de a veni în completarea informaţiilor scrise de către autor, precum şi de a oferi dovezi în sprijinul informaţiilor regăsite în lucrare. Lucrarea este structurată în trei capitole ce tratează tema abordată din diverse perspective, trecând treptat de la noţiunile teoretice cu rol de aprofundare, la partea practică ce foloseşte la formarea unor concluzii şi păreri. Primul capitol prezintă aspectele teoretice ale lucrării şi ale temei abordate, precum şi noţiuni şi definiţii. Este structurat în trei subcapitole, mixul de marketing, mixul de marketing digital şi publicitatea, atacând aspecte cheie ale marketingului şi indispensabile unei lucrări de disertaţie în domeniul marketingul. Tipurile de comunicări, tehnicile de comunicare şi obiectivele marketingului sunt doar câteva aspecte dezvoltate în acest prim capitol. Cel de-al doilea capitol face tranziţia de la noţiunile teoretice la partea practică a lucrării, fiind o punte între primul şi cel de-al treilea capitol în care regăsim concluziile şi părerile. Capitolul doi reprezintă esenţa acestei lucrări, aici regăsind subcapitolele ce tratează direct tema abordată, piaţa produselor BIO. Primul subcapitol de aici oferă informaţii cu privire la alimentele organice: istoria lor, ce înseamnă, modul în care sunt văzute de către
5
consumatori. Subcapitolul 2 cuprinde legislaţia produselor BIO în Europa, reglementări, ce este şi ce nu este produs BIO, legislaţia produselor BIO în România, sigle şi logo-uri BIO. Al treilea subcapitol abordează partea cea mai importantă a lucrării, oferta şi cererea de produse alimentare BIO. Aici am studiat piaţa produselor BIO din România, de la supermarketuri şi hypermarketuri, la magazine online dedicate exclusiv comerţului cu produse organice. Cererea românilor pentru produsele organice a fost ilustrată prin declaraţii şi rapoarte ale principalelor magazine ce comercializează produse BIO, folosind aceste declaraţii pentru a stabili cadrul şi tendinţele de cumpărare ale românilor. Al treilea şi ultimul capitol reprezintă partea finală a lucrării, cu diferite analize, un chestionar şi rezultatul acestora, precum şi concluzii pe tema abordată. Tot aici se regăseşte şi părerea autorului cu privire la tema aleasă ca o concluzie a lucrării şi aspectele noi învăţate în timpul elaborării acesteia.