Metode de promovare a vânzărilor folosite de compania Sephora
Dată
2021Autor
Oprea, Nina
Abstract
Dinamismul societății contemporane și perspectivele globalizării vieții sociale au determinat mutații esențiale în funcționarea mecanismelor economice și în activitatea organizațiilor, schimbări care la rândul lor, au generat o evoluție spectaculoasă a marketingului, atât în plan ideatic, cât și în domeniul practicii.
Cea mai mare provocare vine din zona comunicării, publicitatea devenind o formă insuficientă ca și procedeu comunicational, astfel, lucrarea propunându-și să susțină, teoretic și practic, rolul essential al promovării vânzărilor în activitatea de marketing.
Alegerea temei în discuție a fost determinată de mai multe motive, principalul fiind rolul meu de reprezentantă a sexului delicat și frumos, femeie în societate și în același timp clientă a marilor companii din industria cosmeticelor.
Lucrarea de față are ca și scop dezbaterea metodelor promoționale, bazându-se, încă de la început, pe două componente foarte importante precum marketing-ul și comunicarea.
Structurată pe IV capitole, abordează în mod sistematic, tema de interes: metodele de promovare a vânzărilor. Aplicația practică, a analizei, se efectuează pe firma Sephora România, unul dintre cei mai inovatori distribuitori de cosmetic(parfumuri si produse de infrumusetare), care face parte din sectorul de activitate al distribuției selective și care aparține grupului de prestigiu LVMH, fiind înființat în anul 1969, de catre Dominique Mandonnaund în Franta.
3
În primul capitol se evidențiază promovarea vânzărilor, ca element al mixului de comunicare si pezentarea tehnicilor de promovare existente în literature de specialitate.
În al II-lea capitol sunt concretizate punctele teoretice, menționate și prezentate anterior, analizând și exemplificând fiecare tehnică de promovare a vânzărilor folosită de Sephora.
Tot aici, este realizată o scurtă prezentare a firmei Sephora, urmărind istoria acesteia, identitatea și misiunea sa, valorile, serviciile oferite și bineînțeles clienții și competitorii acesteia.
Capitolul III își propune să realizeze analiza imaginii organizației Sephora, în baza unui chestionar la care se atașează interpretarea datelor obținute, toate acestea pentru a monitoriza acel deosebit de important feedback evocat anterior.
Ultima parte a lucrării de față sugerează un program de promovare, alegând ca subiect un produs destinat femeilor, și anume parfumul L´Instant Magic al casei Guerlain, de asemenea componentă a grupuilui LVMH.